Administratorii unei firme din Bihor, sub control judiciar pentru înşelăciune cu cereale din Ucraina / Prejudiciul este în valoare de 847.000 euro

Administratorii unei firme din Bihor, sub control judiciar pentru înşelăciune cu cereale din Ucraina / Prejudiciul este în valoare de 847.000 euro
agricultura.it

Doi administratori de firmă, cu dublă cetăţenie română şi moldoveană, cu domiciliul în Oradea, au fost puşi sub control judiciar într-un dosar de înşelăciune cu cereale din Ucraina, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 847.000 euro, a informat marţi, într-un comunicat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, transmite Agerpres.

Potrivit sursei, procurorii din cadrul Parchetului au dispus, în 30 martie 2026, măsura controlului judiciar faţă de cei doi inculpaţi (administratori în drept, respectiv în fapt ai unei societăţi comerciale ce are ca obiect comercializare cereale), cercetaţi într-un dosar de înşelăciune în domeniul comerţului cu cereale.

Din actele de urmărire penală administrate până în prezent rezultă că unul dintre inculpaţi, administratorul societăţii comerciale, este suspectat că, în perioada 2022-2023, ar fi indus în eroare reprezentanţii a două firme din Slovacia şi Lituania în cadrul unor contracte de vânzare-cumpărare de porumb şi grâu provenit din Ucraina. Prejudiciul total este estimat la aproximativ 847.000 de euro.

Obligațiile inculpaților

Al doilea inculpat este cercetat pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fiind acuzat că ar fi intermediat relaţia cu firmele păgubite şi ar fi transmis documente bancare menite să creeze aparenţa achitării datoriilor.

- articolul continuă mai jos -

Procurorul de caz a decis luarea măsurii controlului judiciar pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal şi pentru a preveni sustragerea inculpaţilor de la urmărire sau judecată.

Pe durata acestei măsuri, cei doi au obligaţia să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori sunt chemaţi, să nu părăsească teritoriul României fără acordul autorităţilor şi să nu ia legătura, direct sau indirect, cu persoanele vătămate, decât în condiţiile stabilite de anchetatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă