Nestle Waters a anunțat că a distrus două milioane de sticle din marca sa Perrier „ca măsură de precauție”, din cauza prezenței unor bacterii într-unul dintre puțurile exploatate de firma elvețiană în orașul Vergeze, din sudul Franței, transmite Le Monde. Potrivit Nestle, această situație este consecința precipitațiilor abundente din timpul furtunii Monica, care a lovit regiunea în luna martie.
Într-un ordin datat 19 aprilie, obținut de Agenția France-Presse (AFP) și consultat de Le Monde, prefectul departamentului Gard, unde se află o fabrică a Nestle, a cerut companiei să „suspende imediat” funcționarea unuia dintre cele șapte puncte de captare a apei din Vergèze, care a fost „contaminat începând cu 10 martie 2024 și pe parcursul mai multor zile de germeni care indică o contaminare de origine fecală (coliformi, Escherichia coli), dar și de germeni din specia Pseudomonas aeruginosa”.
Nestle a recunoscut în trecut că a folosit, în Franța, tratamente interzise – microfiltrare, filtre UV și carbon activ – pentru a face față contaminărilor bacteriene sau chimice repetate petrecute la unele dintre fântânile sale. Printre acestea se numărau unele din Vergeze, dar și din departamentul Vosges, de unde se extrag apele Hepar, Contrex și Vittel.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți