Una dintre prostiile care circulă acum pe internet este aceea că va fi interzis exportul de animale vii. Unii sar să comenteze că UE vrea să interzică acest comerț, ca să dea la gioale României, cel mai mare exportator de ovine pe piața arabă. Interzicerea comerțului cu animale vii este imposibilă în UE, dacă nu există rațiuni sanitar-veterinare sau de bunăstarea animalelor pentru o astfel de decizie.
Desigur, un stat importator poate decide să nu mai cumpere oi din România, să zicem din cauza scrapiei. Interzicerea comerțul cu animale vii de către un stat membru, din alte rațiuni decât cele strict sanitar-veterinare și de bunăstarea animalelor, nu ar fi nici în litera, nici în spiritul tratatelor europene.
Asociațiile de oieri să facă presiuni asupra guvernului să monitorizeze navele care transportă animale vii ca să fie respectate normele europene privind bunăstarea animalelor și să aplice programele pentru eradicarea epizootiilor din cauza răspândirii cărora, un partener comercial poate stopa importul. Pentru encefalopatiile spongioase, printre care se află și scrapia, UE alocă milioane de euro, inclusiv României.