Fermierii din Marea Britanie solicită guvernului să le garanteze dreptul de a continua cultivarea plantelor editate genetic și utilizarea produselor de protecție a plantelor care sunt în prezent interzise în Uniunea Europeană, în cazul în care Londra va încheia un nou acord cu blocul comunitar, relatează Reuters.
Declarația a fost făcută de președintele National Farmers Union, Tom Bradshaw, în cadrul conferinței anuale a organizației, desfășurate la Birmingham. Guvernul britanic încearcă să își reseteze relațiile cu Uniunea Europeană, iar discuțiile sunt în desfășurare încă din toamna anului trecut.
Tom Bradshaw a subliniat că un viitor pact nu trebuie să limiteze libertatea agricultorilor britanici de a utiliza tehnologii și substanțe permise în Regatul Unit, chiar dacă acestea sunt restricționate la nivel european. Diferențele de reglementare privind culturile editate genetic și anumite produse fitosanitare au devenit mai vizibile după Brexit.
Liderul NFU a arătat că organizația susține îmbunătățirea relațiilor comerciale cu UE, însă fără a afecta competitivitatea agriculturii britanice. „Salutăm principiul unei relații îmbunătățite cu Uniunea Europeană, una care reduce fricțiunile și permite un comerț mai bun într-un moment de instabilitate globală”.
Declarațiile vin pe fondul tensiunilor dintre fermieri și guvernul de la Londra în privința politicilor agricole. În noiembrie 2024, agricultorii au protestat față de noua politică agricolă a guvernului laburist, care include o măsură bugetară ce ar putea majora obligațiile privind taxa pe moștenire pentru unele ferme.
Fermierii susțin că accesul la inovații și la o gamă largă de produse pentru protecția culturilor este esențial pentru menținerea productivității și a competitivității sectorului agricol britanic, în contextul negocierilor cu Bruxelles-ul.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți