Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, participă, luni, la Consiliul AgriFish de la Bruxelles / Consiliul va discuta propunerile privind viitoarea Politica Agricolă Comună

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, participă, luni, la Consiliul AgriFish de la Bruxelles / Consiliul va discuta propunerile privind viitoarea Politica Agricolă Comună

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, participă, luni, la Consiliul AgriFish de la Bruxelles / Consiliul va discuta propunerile privind viitoarea Politica Agricolă Comună
FOTO: Facebook

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, participă la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit, care se desfăşoară luni la Bruxelles, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al MADR, agenda evenimentului include teme de interes pentru viitorul agriculturii şi al fermierilor europeni.

Consiliul va discuta propunerile privind viitoarea Politica Agricolă Comună (PAC), cu accent pe recomandările prezentate de Comisia Europeană. Schimbul de opinii va viza orientările pentru cadrul de politică agricolă aplicabil după anul 2027.

Miniştrii vor desfăşura un schimb de opinii cu privire la raportul Comisiei Europene referitor la evaluarea Directivei privind practicile comerciale neloiale în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar.

Discuții pe tema sectorului porcin

În cadrul unui prânz informal, oficialii europeni vor purta discuţii pe tema „Priorităţilor strategice ale UE pentru Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) pentru 2026 şi 2027”.

De asemenea, Consiliul va aborda o serie de puncte înscrise la secţiunea „Diverse”. România va aduce în discuţie dificultăţile pe care le întâmpină sectorul porcin din UE şi necesitatea unui ajutor excepţional.

- articolul continuă mai jos -

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale evidenţiază rolul esenţial al acestor reuniuni în consolidarea cooperării la nivel european şi în susţinerea activă a intereselor fermierilor români în procesul de elaborare şi implementare a politicilor agricole ale Uniunii Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă