Jumătate dintre fermele pomicole asigurate au avizat cel puţin un risc în 2025, după ce îngheţul târziu de primăvară a afectat aproximativ 8.800 de hectare la nivel naţional, iar cea mai mare despăgubire plătită pentru o livadă de măr a depăşit 302.000 lei, potrivit unei analize a Agra Asigurări, transmite Agerpres.
Compania de asigurări anunţă totodată extinderea acoperirii pentru acest risc începând din 2026.
„Îngheţul târziu de primăvară rămâne unul dintre cele mai mari riscuri pentru pomicultura din România. După un an 2025 marcat de pierderi semnificative, Agra Asigurări oferă fermierilor protecţie extinsă pentru cultura de măr începând cu stadiul de vegetaţie BBCH 57 (buton floral roz) – momentul de maximă sensibilitate fiziologică a pomului”, susţin autorii analizei.
Anul trecut, la nivel naţional, aproximativ 8.800 hectare de plantaţii pomicole (toate speciile) au fost afectate de îngheţul târziu, cu pierderi între 30% şi 100% în judeţele Bistriţa-Năsăud, Constanţa şi Arad. În unele zone ale ţării, temperaturile au coborât până la -7,3 grade în perioadele de înflorire, menţionează sursa citată.
„În Bistriţa-Năsăud, staţiunile de cercetare din zonă au raportat temperaturi de până la -5,5 grade Celsius în luna aprilie, exact în perioada sensibilă de înflorire. În multe plantaţii de măr din zonele pomicole tradiţionale, peste 90% dintre mugurii florali au fost compromişi. Practic, în numeroase livezi, potenţialul de producţie a fost pierdut înainte ca fructele să apuce să se formeze, ceea ce a transformat sezonul într-unul aproape compromis din start”, arată cercetarea.
În Constanţa, cel mai afectat judeţ din regiunea Dobrogea, pierderile au fost concentrate în bazinele pomicole din centrul şi sudul judeţului, în special în localităţile Valu lui Traian, Cobadin, Medgidia şi Ostrov. Gradul de afectare la măr a variat între 35% şi 60%.
„Deşi mărul înfloreşte mai târziu decât speciile sâmburoase, care au fost aproape integral calamitate în zonă, îngheţul din luna mai a surprins cultura în faza de legare a fructului – un moment critic pentru stabilirea producţiei finale. Specific acestei regiuni a fost fenomenul de „îngheţ de radiaţie”, se mai precizează în document.
Conform sursei citate, în nopţile senine şi fără vânt, aerul rece s-a acumulat pe văi, afectând puternic livezile situate în zonele joase, în timp ce plantaţiile amplasate pe dealuri au înregistrat pierderi mai reduse.
În Arad, din cauza scăderii drastice a temperaturii la sol, pomicultorii au raportat pierderi între 20% şi 50%, inclusiv în exploataţiile dotate cu echipamente de protecţie, precum tunuri de aer cald, precizează autorii analizei.
Astfel, aceste diferenţe regionale confirmă faptul că îngheţul târziu de primăvară nu mai este un risc punctual, ci un fenomen complex, influenţat de momentul biologic al culturii, microclimat şi amplasarea plantaţiei – factori care trebuie integraţi în mod riguros în evaluarea şi gestionarea riscului.
În portofoliul Agra Asigurări, 50% dintre fermele pomicole asigurate au avizat cel puţin un risc în 2025, iar cultura mărului a reprezentat 35% din totalul despăgubirilor plătite pe segmentul pomicol.
Cea mai mare despăgubire achitată pentru o livadă de măr a fost de 302.748 lei, către o fermă din judeţul Vrancea, se arată în document.
„Îngheţul târziu nu mai este un fenomen ocazional, ci o realitate aproape anuală. Alternanţa dintre temperaturile ridicate din februarie-martie şi revenirea bruscă a valorilor negative în aprilie expune cultura de măr într-un moment critic. De aceea, acoperirea riscului de înghet târziu de primăvară începe în funcţie de stadiul biologic al culturii, nu de o dată din calendar”, a declarat Horia Adrian-Lupu, Director General al Agra Asigurări, citat în comunicat.
Poliţa acoperă atât pierderea cantitativă, cât şi deprecierea calitativă a fructelor – inele de îngheţ, leziuni, necroze interne sau deformări care declasează merele din categoria pentru consum în stare proaspătă către procesare.
Evaluarea se realizează individual, conform standardelor europene de calitate, iar despăgubirea reflectă nivelul real al pierderii.
Determinarea producţiei nu se face estimativ, ci pe baze tehnice, pornind de la arhitectura livezii, înălţimea coroanei şi densitatea plantaţiei.
Pentru plantaţiile de peste 5 ani, potenţialul de producţie este calculat matematic, oferind o bază transparentă şi obiectivă pentru stabilirea pierderilor.
„Într-un climat tot mai volatil, fermierii au nevoie de predictibilitate financiară. Rolul nostru este să preluăm riscul meteo şi să oferim stabilitate într-un sector tot mai expus. Pomicultura modernă înseamnă investiţii mari, tehnologie şi profesionalizare. Nu este sustenabil ca un singur episod de îngheţ să anuleze munca şi capitalul unui an întreg. Obiectivul nostru este să oferim fermierilor stabilitate şi capacitatea de a merge mai departe, indiferent de provocările climatice”, a adăugat Horia Adrian-Lupu.
Într-un context în care frecvenţa îngheţurilor târzii a crescut semnificativ în ultimul deceniu, iar cultura de măr a trecut de la un risc ocazional la unul aproape anual, adaptarea devine esenţială. Protecţia financiară nu mai este un instrument opţional, ci o componentă strategică a managementului unei exploataţii pomicole.
Potrivit sursei citate, informaţiile prezentate au caracter informativ, iar condiţiile aplicabile produselor de asigurare ale Agra Asigurări sunt cele prevăzute în documentele contractuale în vigoare.
Începând cu 2016, compania Agra Asigurări oferă produsele sale de asigurare fermierilor din România, fiind singurul asigurător specializat pe domeniul agricol.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți