România produce mai multe cereale decât îi sunt necesare, însă continuă să importe masiv alimentele de bază consumate zilnic, precum carnea de porc, peşte, cartofi, zahăru, unt şi orez unde gradul de autoaprovizionare este sub 50%, potrivit unei analize ZF realizate pe baza datelor INS, citată de Mediafax.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Datele provin din anuarul „Disponibilităţile de consum ale populaţiei în anul 2024“, publicat recent de INS, şi arată că un nivel scăzut de autoaprovizionare indică fie lipsa capacităţilor locale de producţie, fie costuri de producţie prea ridicate comparativ cu preţurile de import.
„Dacă costul de producţie este mai mare decât preţul obţinut, atunci importăm din alte ţări mai ieftin. La legume, de exemplu, nu putem produce tot anul din cauza climei. Producţia pe timp de iarnă presupune costuri mari, iar importurile din Turcia sau Spania sunt mai avantajoase. Este un lucru firesc“, a declarat pentru ZF Tudorel Andrei, preşedintele INS.
2,2 milioane de tone de legume producție, 3 milioane de tone, consum
În 2024, România a produs 2,2 milioane de tone de legume, a consumat peste 3 milioane de tone, iar aproximativ 1 milion de tone au provenit din import, ceea ce înseamnă o dependenţă de 33% faţă de importuri. La fructe, deşi producţia a fost de 2 milioane de tone, iar consumul de 2,1 milioane de tone, importurile au ajuns la 1,4 milioane de tone, din cauza caracterului perisabil şi a lipsei capacităţilor de depozitare pe termen lung, care duc la pierderi semnificative din producţia internă.
Cel mai scăzut grad de autoaprovizionare se înregistrează la orez, de doar 8%, România bazându-se aproape integral pe importuri din Asia, în special din Myanmar şi Thailanda. Cultura orezului este limitată de consumul mare de apă şi de efectele schimbărilor climatice, cu veri tot mai secetoase. Alte produse cu niveluri reduse de autoaprovizionare sunt piersicile (12%), peştele (13%), zahărul (26%), untul (36%), cartofii (44%) şi carnea de porc (45%).
La carnea de porc, România a produs 330.000 de tone în 2024 şi a consumat 730.000 de tone, astfel că peste jumătate din consum este asigurat prin importuri, în principal din Germania şi Spania.
Este nevoie de investiții în procesare
„În sectorul porcin importăm încă majoritatea consumului intern. Au existat programe de finanţare pentru fermele de reproducţie, însă este nevoie de investiţii suplimentare în ferme de îngrăşare, abatoare moderne şi procesare. Nu este normal ca principala sursă de proteină pentru români să fie în proporţie de peste 50% din import“, a declarat Dénes Laczkó, CEO al Protena şi Poultry Investment, într-un interviu acordat ZF.
În contrast, producţia vegetală rămâne un punct forte. România îşi acoperă necesarul şi exportă grâu, porumb, rapiţă şi floarea-soarelui, iar la grâu rata de acoperire a consumului din producţie este de trei ori mai mare. Totuşi, lipsa integrării pe verticală face ca exporturile să fie concentrate pe materii prime, cu valoare adăugată scăzută.

colaj foto g4food.ro





