Agricultura este de mult timp cel mai sensibil domeniu în negocierile UE–India. În prezent, taxele vamale indiene aplicate produselor agroalimentare sunt, în medie, de 36% și pot ajunge până la 150%, numeroase exporturi europene fiind de facto excluse prin acest nivel extrem de ridicat de tarife vamale la import, noteză Euronews, în contextul semnării, ieri, a acordului de liber schimb UE-India. Cele două blocuri reunesc circa un sfert din PIB-ul mondial.
În 2024, exporturile agroalimentare ale UE către India au atins doar 1,3 miliarde de euro, adică 0,6% din comerțul agroalimentar global al UE, în principal din cauza acestor tarife prohibitive.
Odată cu semnarea noului acord, exporturile agroalimentare europene cu valoare ridicată – de la ulei de măsline și vin până la produse de cofetărie – vor beneficia de un acces real pe piața consumatorilor din clasa de mijloc indiană, în prezent în plină expansiune.
Uleiul de măsline și băuturile alcoolice, noi piețe
Exporturile de vin, în prezent taxate cu 150%, vor înregistra reduceri semnificative până la 20–30%. Băuturile alcoolice, supuse și ele în prezent unor taxe de până la 150%, vor coborî în baza tratatului la o cotă unică de 40%, iar taxele pe bere vor scădea de la 110% la 50%. Totul, n contextul în care în general sectorul băuturilor alcoolice este în criză și pe fondul războaielor comerciale cu SUA și China, dar și al schimbării obiceiurilor de consum în Europa.
- articolul continuă mai jos -
Dar una dintre cele mai importante schimbări o reprezintă taxarea uleiului de măsline. Taxele de până la 45%, în prezent, vor fi eliminate complet într-un termen de 5 ani, deschizând calea către un consum mai larg, dincolo de nișele premium.
„Prin acest acord, vinurile, băuturile spirtoase, berile, uleiul de măsline, produsele de cofetărie și alte produse europene vor beneficia de un acces preferențial pe piața indiană aflată într-o creștere rapidă”, a declarat cu ocazia semnării acordului Christophe Hansen, comisarul european pentru Agricultură și Alimentație.
Liberalizarea nu se aplică în sectoarele agricole sensibile
În sens invers, sectoare agricole sensibile vor fi protejate. Potrivit Corriere della Sera, UE menține tarifele vamale actuale pentru produse sensibile precum carnea de vită, zahărul, orezul, carnea de pui, laptele praf, mierea, bananele, grâul comun, usturoiul și etanolul.
În timp ce va deschide contingente calibrate pentru importurile de carne de oaie și capră, porumb dulce, struguri, castraveți, ceapă deshidratată, rom pe bază de melasă și amidonuri.
Acordul include un mecanism bilateral de salvgardare, explică Comisia, care oferă un răspuns țintit în cazul unor perturbări ale pieței rezultate direct din aplicarea acordului. Totodată, și importurile din India, la fel ca și în cazul altor tratate de liber schimb, vor trebui să respecte normele stricte ale UE privind sănătatea și siguranța alimentară.
În paralel, UE și India negociază în prezent un acord separat privind produsele alimentare cu indicațiile geografice (IGP), ceea ce va ajuta produsele agricole tradiționale și emblematice ale UE să se vândă mai bine pe piața indiană, eliminând concurența neloială sub forma imitațiilor, conform sursei citate.
Producătorii italieni de vin salută acordul
O primă reacție pozitivă a venit deja din partea producătorilor italieni de vin, care subliniază că avantajele comerciale pentru sectorul vinicol vor fi considerabile.
„Acest parteneriat oferă o oportunitate comercială într-o piață cu o clasă de mijloc în rapidă creștere, dar, mai ales, reprezintă un răspuns clar și pozitiv al UE la tensiunile geo-economice cu care se confruntă vechiul continent. Vinul italian are o nevoie extremă de politici comerciale deschise, pentru a-și diversifica aria de acțiune încă limitată, dacă ne gândim că 60% din exporturi sunt concentrate în doar cinci state.
Acest acord, la fel ca cel cu Mercosur – pentru care sperăm într-o aplicare provizorie, este foarte important și demonstrează importanța diplomației economice”, a comentat Lamberto Frescobaldi, președintele UIV, cea mai mare organizație a producătorilor de vin din Italia.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți