Crăciunul în comunism / Cum își procurau românii alimente care azi ne par banale / Untul, doar „pe sub mână”, sau de la țară: „Mama mea cumpăra lapte de la țară și făcea unt pentru sărbători. În magazine nu se găsea nimic, totul era pe cartelă”

Perioada comunismului rămâne una dintre cele mai triste amintiri colective ale românilor. După Revoluție, expresia „regimul de tristă amintire” a intrat în limbajul curent, uneori însoțită de nostalgii selective. Cei care au trăit însă ultimii ani ai regimului știu bine că realitatea era departe de a fi una confortabilă.

Pentru marea majoritate a populației, cu excepția celor din sistem, viața era grea. Chiar și atunci când aveai un salariu bun, nu aveai ce cumpăra. Magazinele alimentare erau aproape goale. La raionul de mezeluri atârnau doar cârligele metalice, în fața pereților de faianță albă. Făina, zahărul și uleiul se dădeau pe cartelă, în cantități strict limitate: câte un kilogram pe lună, pentru fiecare membru al familiei.

În acest context, pregătirea mesei de Crăciun devenea o adevărată probă de supraviețuire. Fără „pile” la restaurante, magazine sau „la partid”, singura soluție era legătura cu satul. Cine avea rude sau prieteni în mediul rural avea o șansă. Cine nu, avea nevoie de mult noroc și multă inventivitate.

Dulciuri din nimic și rețete improvizate

Românii își amintesc cât de dificil era să procure ingredientele de bază pentru o prăjitură sau un cozonac. Cu toate acestea, românul s-a dovedit mereu inventiv, iar femeile reușeau să facă ceva dulce din aproape nimic.

„Cel mai mult îmi amintesc de acele prăjituri «piersici», erau de fapt două jumătăți de sferă umplute cu ceva cremă. Nu știu rețeta, dar nu era complicată”, povestește Emilia, o băimăreancă de 56 de ani, care acum trăiește în Occident.

„Dar acelea nu erau suficiente. Și ca să mai diversificăm un pic meniul, făceam aluat de «pătură», aducă de tăiței, care era extrem de simplu – făină cu ou – și îl tăiam fâșii lungi, pe care le roteam apoi în diferite forme și le prăjeam în ulei. Ele se umflau și arătau ca un trandafir. Presăram puțin zahăr pudră și erau delicioase”, mai spune ea.

Viața la țară făcea diferența. „La țară aveam un porc, o vacă, niște găini în curte, nu era așa de greu să găsim unele alimente. Mai greu era cu cele pe care nu ni le puteam produce singuri”, își amintește Emilia.

Toată lumea creștea un porc

Ana Matei, în vârstă de 55 de ani, a crescut la oraș, dar într-o casă cu curte. „Am crescut la oraș, dar fiind la curte, aveam și noi în spatele casei un coteț pentru porci și câteva găini. Cel puțin de Crăciun aveam carne, dar uneori, proviziile ne țineau până către primăvară”, spune ea.

În acei ani, sacrificarea porcului nu era un eveniment rar nici în oraș. „De altfel, la vremea aceea puteai vedea uneori chiar și în fața blocului oameni sacrificând un porc. În magazine nu găseai nimic, trebuia să te descurci cumva. Și dacă nu aveai pe nimeni la țară, te ajutau vecinii de bloc”, mai spune Ana Matei.

Pentru prăjituri, untul era o raritate. „Îmi amintesc că pentru prăjiturile de sărbători, mama cumpăra lapte de la piață, ceea ce azi numim lapte integral. Treaba mea era să bat laptele până se alegea untul. Mă durea mâna, dar nu aveam de ales”, mai spune ea.

Prăjiturile comunismului și provizii făcute cu luni înainte

Meniurile de sărbătoare erau previzibile, dar încărcate de sens. „De altfel, la acea vreme erau doar câteva feluri de prăjituri comune, pentru care se găseau cel mai adesea ingrediente. Țin minte haioșele, pentru care se folosea untură. În orice casă te duceai, haioșele erau pe masă. Și mai era salamul de biscuiți, la fel de popular”, spune Cristi Mărieș, care avea doar 7 ani în 1989.

Pentru unii, Crăciunul însemna și gustul rar al exoticului. „Știu că doar de Crăciun mâncam portocale, pe care le primea tata în pachetul cadou de la serviciu”, își amintește Angela Griguță.

Unii părinți se pregăteau din timp, cu o disciplină aproape ritualică. „Din ce îmi aduc aminte, mama aduna încă din vară un fel de stoc pentru sărbători. Vorbesc de ingrediente care nu se strică – cacao, zahăr, diferite esențe, arome”, spune Leontin Cupar.

„Mai țin minte că părinții mei semănau mălai în grădină și printre mălai, puneau floarea soarelui. Aceea era culeasă și duceau semințele la Șomcuta Mare, unde era «oloniță», așa se numea presa unde se obținea uleiul de floarea soarelui. Acela era păstrat doar pentru sărbători”, își mai amintește el.

Borcanele cu gem aveau și ele statut special. „Borcanele cu gem de caise sau diferite dulcețuri erau puse în cămară, iar cele pentru sărbători erau puse separat, nu se atingea nimeni de ele”, spune Leontin. „Mai știu că ai mei cumpărau grâu. Nu știu de unde și în ce condiții, dar cumpărau grâu și duceau la moară la măcinat”, mai spune el.

Cozi interminabile la alimente

Nu toți trăiau însă la fel. „Eu pot spune că am fost privilegiat. Mama mea era șefă de magazin (alimentar, n.r.), aveam de toate, inclusiv banane sau alte produse ce nu se găseau”, spune Claudiu Dragoș, de 56 de ani. Poziția mamei îi oferea acces la rețele care făceau viața mai ușoară. „Țin minte că apelau la mama medici, pentru alimentele care erau la rație”, spune el, în schimbul unor servicii medicale. Desigur, toată lumea avea acces la serviciile medicale, însă nu toată lumea primea aceeași atenție, iar asta uneori putea face diferența între viață și moarte.

În restul orașului, cozile erau o constantă. „Țin minte cum stătea lumea la rânduri pentru un borcan de smântână sau un pachet de unt. Și regula era că se dădea decât câte o bucată pentru fiecare persoană. Cei care aveau mai mulți copii își puneau copiii la rând, ca să obțină, astfel, mai multe alimente”, își amintește Claudiu Dragoș, care locuia în apropierea unui magazin de lactate.

Cotețele de porci de pe Dealul Florilor

La marginea Băii Mari, Dealul Florilor era o imagine grăitoare a foamei și a inventivității. Acolo unde astăzi sunt cartiere rezidențiale scumpe, în comunism existau cotețe improvizate pentru porci. „Erau ale celor care locuiau la bloc și nu aveau unde să crească un porc”, spune Claudiu Dragoș.

Chiar și în lipsuri, românii nu și-au pierdut simțul umorului. „Îmi aduc aminte de un eveniment despre care s-a vorbit multă vreme. Într-o iarnă, cineva a furat un porc de la acele cotețe, iar hoțul a lăsat un bilet pe care a scris că «a fost cam slăbuț porcul, anul acesta. La anul să aibă mai multă grijă»”, își amintește el.

Crăciunul în comunism nu era despre belșug, ci despre supraviețuire, solidaritate și ingeniozitate. Sărbătoare era trăită cu puțin pe masă, dar mereu cu speranța că într-o zi va fi mai bine. Astăzi a rămas doar o lecție dureroasă despre cât de prețioase sunt lucrurile considerate banale.