Supermarket din Bistrița Năsăud amendat de Protecția Consumatorului pentru că vindea legume şi fructe pe a căror etichetă era trecută o altă ţară de provenienţă decât cea reală

ANPC foto: economedia.ro

Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud a amendat recent cu 110.000 de lei un supermarket care vindea legume şi fructe pe a căror etichetă era trecută o altă ţară de provenienţă decât cea reală, ceea ce, potrivit legii, reprezintă o practică comercială înşelătoare, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

“110.000 de lei a fost valoarea amenzii aplicate. Sancţiunea s-a aplicat pentru practică comercială înşelătoare, respectiv la comercializarea de legume şi fructe pe etichetă apărea o ţară de provenienţă, care nu corespundea cu cea din actele de provenienţă”, a declarat, marţi, comisarul şef adjunct al instituţiei, Szidonia Szakacs-Marton, în cadrul şedinţei Colegiului prefectural.

Potrivit acesteia, supermarket-ul a achitat deja 60.000 de lei din întreaga sumă, dar poate contesta amenda în instanţă.

Sancţiunea aplicată acestui operator economic reprezintă mai bine de 10% din toate amenzile date în perioada 10 noiembrie – 10 decembrie, când au fost făcute aproximativ 200 de controale la firme din domeniul HORECA, depozite de alimente, magazine care comercializează jucării şi supermarket-uri, în contextul apropierii sărbătorilor de iarnă.

În urma acestor controale au fost aplicate 147 de amenzi, în valoare de 1.002.000 de lei, şi 110 avertismente.

De asemenea, au fost retrase definitiv de la comercializare produse în valoare de aproximativ 60.000 de lei, care erau expirate, depreciate calitativ sau considerate periculoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *