O situația care a debutat acum mai bine de o lună și tinde să se extindă: de pe rafturile supermarketurilor lipsesc ouăle. Situația a fost semnalată inițial în zona de sud-est, mai precis Buzău-Brăila-Galați-Focșani, iar acum tinde să se extindă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Cauza pare să nu fie o criză de producție, ci mai mult de aprovizionare a pieței, în condițiile în care o parte tot mai mare din producția internă pleacă la export.
Potrivit știrileprotv.ro., țări precum Germania și Franța, afectate de gripa aviară, oferă sume tentante, iar fermierii noștri preferă să vândă acolo chiar dacă asta înseamnă să renunțe la anumite contracte cu rețelele interne de retail.
Potrivit estimărilor din domeniu, exporturile au ajuns la un nivel record de aproape 40% din producția totală, dar comercianții dau asigurări că lucrurile vor reintra în normal.
Reprezentanții Marilor Rețele Comerciale confirmă că o parte dintre fermierii cu care aveau contracte au fost ademeniți cu prețuri mai bune de procesatori și magazine din afara țării. În plus, în perioada rece găinile dau mai puține ouă.
După Statele Unite unde gripa aviară a făcut ravagii, acum țările europene încep să experimenteze o situație similară. În Germania și Franța producția de ouă a scăzut dramatic, iar . procesatorii caută soluții, România devenind, în acest context, un colac lor de salvare, în condițiile unor prețuri de producție mai mici.
„La momentul actual, cei care trimit în afară câștigă undeva la 10, 15 bani pe ou, iar cei care dau la noi la supermarket e aproape prețul de producție și normal că fermierul vrea”, spune Constantin Stafie, reprezentantul Asociației Crescătorilor de Păsări de Carne și Ouă.
Pe de altă parte, producția de ouă românești a scăzut de la șase miliarde de bucăți în 2022 la 5,6 miliarde anul trecut. Însă, în paralel, și exportul. Potrivit datelor furnizate INS, România a exportat 33.000 de tone de ouă în 2024, însă în primele 8 luni ale acestui an am vândut deja peste 35.000 de tone.

foto: g4food.ro





