Pesta porcină africană a reapărut în judeţul Arad, la şase luni de la închiderea ultimului focar, în prezent fiind afectate două gospodării, cu un total de peste 130 de porci, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad, Marcel Roşu, a declarat joi, pentru Agerpres, că cele două focare au fost descoperite de către medicii veterinari din oraşele Arad şi Nădlac, după ce proprietarii animalelor au sesizat simptome specifice şi chiar mortalitate.
“Din păcate, avem din nou pestă porcină în Arad, este vorba de două focare, ambele în gospodăriile populaţiei. Unul dintre focare a fost confirmat în 7 octombrie, în cartierul Grădişte din municipiul Arad, iar al doilea a fost confirmat la periferia oraşului Nădlac. La Arad, este vorba de 117 capete de porci, dintre care 37 adulţi şi restul purcei de la câteva zile la câteva săptămâni, iar la Nădlac este vorba de 16 porci adulţi”, a spus Marcel Roşu.
El a subliniat că în doar câteva ore după confirmarea focarelor s-a aprobat planul de măsuri, animalele infectate fiind ucise şi duse la incinerare. De asemenea, s-au făcut dezinfecţii, iar comunităţile locale aflate pe o rază de 10 kilometri faţă de fiecare focar au fost informate.
DSVSA a transmis notificări şi către fermele comerciale, pentru a lua măsuri de biosecuritate mai stricte. În judeţ există 22 de ferme mari, cu un total de peste 60.000 de porci.
În prima parte a anului, cinci focare de pestă au evoluat în judeţul Arad, ultimul fiind închis în luna aprilie.