Un material biodegradabil experimental, care reține apa în proporție de până la 700% față de propria greutate a plantei, pentru culturile hidroponice. Cercetarea vizează eliminarea structurilor de plastic folosite, care poluează

Un material biodegradabil experimental, care reține apa în proporție de până la 700% față de propria greutate a plantei, pentru culturile hidroponice. Cercetarea vizează eliminarea structurilor de plastic folosite, care poluează
foto: huffingtonpost.it

Un material biodegradabil și biosustenabil este pe cale să înlocuiască structurile actualmente din plastic pentru agricultura hidroponică, vertical farming în limbaj internațional. Două atenee universitare italiene – Universitatea din Bolzano și Institutul Italian pentru Tehnologie din Genova, experimentează o structură complet inovativă concepută să permită culturi verticale cu consum mult mai redus de energie și apă și necesități mult mai limitate de pesticide și îngrășăminte, relatează huffingtonpost.it.

Totodată, inovația este importantă și dintr-o altă perspectivă: structurile actuale pentru acest tip de culturi sunt din materiale plastice, care în timp devin ele însele poluante prin faptul că eliberează particule de microplastic, iar acestea în final ajung în sol sau în apă.

Plantele cresc într-un așa zis hidrogel, care e de fapt un fel de săculeț gelatinos capabil să rețină până la 7000% din greutatea sa în apă. Acesta este realizat dintr-o materie primă naturală: alga roșie, foarte prezentă în apele marine și deja utilizată în industria alimentară pentru a conferi consistență sau stabilitate (de exemplu, în lactate, băuturi vegetale sau carne roșie ambalată). Substanța de bază este caragenina, un polizaharid extras chiar din această algă, care stimulează procesele naturale ale plantei și îi îmbunătățește rezistența la stres și la carențe nutritive.

- articolul continuă mai jos -

Următorul pas, integrarea senzorilor direct în structura materialului

Rezultatele cercetării sunt considerate un succes și au fost de curând publicate în revista ACS Agricultural Science & Technology a American Chemical Society. „Obiectivul nostru a fost să dezvoltăm un material biodegradabil care să interacționeze activ cu plantele, eliberând apă și nutrienți în mod gradual. Este un pas concret spre o agricultură mai rezilientă”,  a explicat Camilla Febo, membru al echipe mixte de cercetători.

Scopul acestui material degradabil, compostabil, este acela de a cultiva fără a produce deșeuri: „Când ciclul de viață al plantei se încheie, structura de susținere poate fi reutilizată sau compostată”, spune Luisa Petti, responsabilă a Laboratorului de Tehnologii de Senzori din cadrul UniBolzano, unde au fost realizate experimentele.

Săculețul de hidrogel este un prim pas important, dar nu va rămâne singur: „Lucrăm pentru a integra senzori imprimați direct în structură, flexibili și capabili să monitorizeze concentrația de apă și nutrienți. Nu sunt din siliciu și nu devin deșeuri electronice, ci pot fi reintroduși în natură”, continuă Petti.

În prezent, sistemele hidroponice folosesc deja senzori pentru a calcula cu precizie necesarul de apă și îngrășăminte, dar prin dispozitive care trebuie eliminate la finalul duratei de viață.

Hidrogelul creat la Bolzano și Genova se înscrie într-un sector în plină expansiune. Potrivit unui raport prezentat de compania internațională de consultanță Bip, în cadrul târgului NovelFarm cel mai important eveniment european dedicat agriculturii verticale, între 2025 și 2030 piața globală a agriculturii hidroponice ar urma să ajungă la o valoare de 23,7 miliarde de dolari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă