O nouă ediție a evenimentului gastronomic Azuga Under the Stars are loc la începutul lunii viitoare/ Patru chefi premiați internațional aduc un dialog între gastronomia italiană și terroir-ul românesc

Azuga under the stars, eveniment gastronomic de excepție FOTO:

În primul weekend din octombrie, Lux Garden Hotel & Resort din Azuga devine scena unei experiențe culinare de excepție. Cea de-a treia ediție a evenimentului Azuga Under the Stars va reuni patru chefi de renume internațional, într-o colaborare rară. Cina-spectacol are loc sâmbătă, 3 octombrie, sub patronajul Confhospitality, Confindustria România și Accademia della Cucina Italiana – Delegazione di Bucarest.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Chefi premiați cu stea Michelin, invitați speciali la Azuga

Gazda evenimentului este chef Marco Favino, partener gastronomic al Lux Garden Hotel. Alături de el va găti chef Samuele Di Murro, care conduce bucătăria restaurantului San Giorgio din Genova, distins cu o stea Michelin. Lor li se alătură pastry chef Emilia Maxim, recunoscută pentru compoziții delicate și elegante, și Anita Di Liberto, cu experiență în restaurante premiate de Ghidul Michelin.

Cei patru vor crea o cină la opt mâini, în care gastronomia italiană se îmbină cu ingredientele românești de terroir. Dialogul dintre tradițiile culinare ale celor două țări promite să ofere invitaților o experiență gustativă unică.

Meniu conceput ca o călătorie gastronomică

Seara începe cu un moment de aperitivo. Invitații vor descoperi patru gustări: focaccia cu lapte, burrata și coppa di testa, gnocco prăjit cu păstrăv afumat și gelatină acidulată, pâine cu smântână acidulată și caviar, precum și ardei dulce-acrișor cu sos de anșoa și leuștean.

Urmează un antipasto cu tartar de vită, demi-glace de măduvă, trufe și leuștean. Felurile principale includ un risotto cremos cu spanac, morchella și brânză de burduf, dar și un raviolone umplut cu guancia de vită gătită lent, completat de gălbiori și măcriș. Meniul continuă cu pancetta fondantă de porc, asociată cu dovleac copt, hrean și ceapă dulce-acrișoară.

Desertul se va servi în două etape. Pastry chef Anita Di Liberto propune un sorbet de citrice cu Aperol, iar Emilia Maxim încheie seara cu o creație în trei straturi – caramel, cafea și pralinat. Meniul este completat de o selecție de mini-deserturi.

Vinuri și pairing de cocktailuri

Vinurile alese provin de la două crame cu tradiție: Crama DeMATEI din Dealu Mare și Fiore – Azienda Agricola din Puglia. Preparatele vor fi acompaniate de apele fine dining Acqua Panna și S. Pellegrino, precum și de cocktailuri celebre pe bază de Aperol, Campari, Courvoisier și Crodino.

Partenerul Team Fresh HoReCa susține evenimentul prin furnizarea de fructe și legume premium.

„Această ediție Azuga Under the Stars este, în esență, un spectacol de forțe. Patru chefi vor colabora cu scopul de a oferi oaspeților o seară memorabilă. Îmi face plăcere să îi am alături pe Samuele, Emilia și Anita și să le arăt frumusețile regiunii”, a declarat chef Marco Favino.

Chef Samuele Di Murro a subliniat importanța descoperirii ingredientelor locale. „Este o bucurie să gătesc în România și să aduc influențele bucătăriei liguriene. Curiozitatea și combinațiile neașteptate sunt esențiale pentru orice chef.”

Evenimentul nu se rezumă doar la cină. Pachetul dedicat include cazare pentru două persoane cu mic dejun, acces la spa și parcare subterană, dar și participarea la o petrecere exclusivistă de final. Tarifele pornesc de la 390 euro și ajung la 520 euro pentru Lux Garden Suite.

Rezervările se pot face la adresa reservations@luxgardenhotel.ro sau la numărul de telefon +40 372 057 100.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *