Oricine îşi poate coace vinetele şi ardeii, pe grătar cu lemne, în Muzeul în aer liber din Pădurea Dumbrava, de miercuri până vineri, între orele 08:00 – 20:00, până în 15 octombrie, au anunţat reprezentanţii muzeului din Sibiu pe pagina de socializare, transmite Agerpres.
“Te învăţăm cum stă treaba la coacerea vinetelor şi a ardeiului kapia! La propriu! Avem vetre, lemne şi tot ce (ne) trebuie în materie de ustensile folosite în bucătăria tradiţională. Avem şi experienţă adunată în zeci de ani de cercetări etnografice în toate colţurile ţării şi nu numai. Prin urmare, la început de septembrie de toamnă, de miercuri până vineri, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la Târgul de ţară, poţi veni să pregăteşti cum se cuvine legumele tale (vinete, ardei s.a). Tot ce trebuie să ai sunt, evident, ingredientele, în special vinete şi ardei. Cu alte cuvinte, îţi scapi bucătăria de acasă de nişte fumuri în plus şi te pregăteşti de iarnă la noi, în aer liber, la Târgul de Ţară, cu legume coapte ca la ‘cartea tradiţională de bucate’ “, spun reprezentanţii Muzeului în aer liber.
Cei care doresc să îşi coacă legumele în Muzeul în aer liber trebuie să îşi cumpere bilet de intrare.
Tarifele pornesc de la 9 lei pentru studenţi şi ajung la 35 de lei pentru adulţi.