Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, medic primar cardiolog, a declarat, pentru G4Food că „fructele nu atacă ficatul cu alcool și nu dau steatoză hepatică sau ciroză hepatică”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Fostul președinte al Societății Române de Cardiologie spune că a văzut, relativ recent, o serie de materiale care induc ideea că putem să ne îmbolnăvim ficatul dacă mâncăm fructe. Potrivit acestor articole, cine consumă frecvent fructe, în special seara sau la finalul meselor principale, și-ar putea îmbolnăvi ficatul la fel ca un alcoolic, pentru că acestea pot produce o cantitate mare de alcool.
Oamenii sănătoși pot consuma fructe, fără probleme
„Ca unul care am fost obișnuit în ultimii 40 de ani cu zeci-sute de studii care atestă rolul benefic al consumului de fructe asupra sănătății si care nu am auzit sau văzut nici un studiu care să susțină cele de mai sus, m-am repezit din nou în căutarea de studii pe această temă și am cerut si opinia unor colegi gastroenterologi. Și am aflat, potrivit datelor din literatura de specialitate, că fructele au un conținut insignifiant de alcool (sub 0,1-0,5%. Aceste cantități sunt rapid metabolizate (anulate) de către alcooldehidrogenaza produsă de ficat.
Mitul de mai sus provine probabil din faptul că, în anumite condiții (de exemplu, dacă fructele sunt lăsate mult timp la fermentat sau în cazuri rare de sindrom de fermentație intestinală), bacteriile și drojdiile din intestin pot transforma carbohidrații în alcool. Acest sindrom este însă extrem de rar și apare aproape exclusiv la persoane cu dezechilibre severe și binecunoscute ale florei intestinale, nu la oameni sănătoși”, a declarant, pentru G4Food, fondatorul clinicii Cardiomedic.
Pentru ficat, riscul steatoză hepatică (ficat gras) și de afecțiuni hepatice preexistente vine, potrivit medicului cardiolog Tatu-Chițoiu, de la consum cronic de alcool în cantități mari.
Nu mâncați multe fructe, în special dacă aveți diabet!
„Fructele, chiar și consumate seara, nu intră în această categorie de risc, cu excepția cazului în care sunt mâncate în cantități foarte mari de către o persoană cu diabet necontrolat sau boală hepatică avansată. Spre exemplu ar trebui să mâncați 31 de banane pentru a ajunge la aceeași cantitate de alcool ca într-o sticlă de bere de 500 ml, sau 23 de banane pentru echivalentul unui pahar de vin (150 ml)”, a explicat medicul pentru G4Food.
Nu exagerați cu piureurile de fructe, mai ales la copiii foarte mici!
Așadar, fructele proaspete, nefermentate conțin doar urme mici de etanol – mult sub pragurile necesare pentru a provoca efecte asupra ficatului. Metabolismul natural și concentrațiile reduse fac aceste cantități inofensive, în condiții normale de consum. Chiar sucurile stocate în frigider mențin niveluri de etanol sub 0,1 %, mult sub ceea ce ar putea reprezenta un pericol real.
„Singurele situații potențial riscante sunt legate de alimente procesate pentru copii mici care conțin piureuri cu niveluri ușor mai ridicate de alcool – dar și într-un astfel de caz, doar pentru copiii mici și în cantități mari”, spune medicul.
