Un grafician transformă „negativul în pozitiv”: Exemplar din „Mein Kampf”, de Adolf Hitler, decupat în Austria pentru o carte de reţete culinare

Un grafician transformă „negativul în pozitiv”: Exemplar din „Mein Kampf”, de Adolf Hitler, decupat în Austria pentru o carte de reţete culinare

Un grafician transformă „negativul în pozitiv”: Exemplar din „Mein Kampf”, de Adolf Hitler, decupat în Austria pentru o carte de reţete culinare

Într-o cafenea din Viena, Andreas Joska-Sutanto decupează literă cu literă un exemplar din „Mein Kampf”, de Adolf Hitler, pentru a face din acel volum o carte de bucate, transformând „negativul în pozitiv” şi „golind cuvintele otrăvitoare de substanţa lor”, informează AFP.

Este o muncă minuţioasă, care a început atunci când drepturile asupra manifestului politic al dictatorului de origine austriacă, care a pus bazele ideologiei naziste atunci când a fost publicat în 1925, au intrat în domeniul public în urmă cu opt ani, transmite Agerpres.

„Am ajuns la pagina cu numărul 100”, a declarat Andreas Joska-Sutanto, un grafician în vârstă de 44 de ani. După aproape 900 de ore de decupaje cu foarfeca, realizate doar pe prima faţă a paginilor, abia un sfert din acest proiect gigantesc este de acum finalizat.

Odată extrase din vechiul volum cu scriere gotică, literele sunt sortate şi aranjate într-un organizator.

Apoi, Andreas Joska-Sutanto le foloseşte pentru proiectul său al unei cărţi ce conţine deja 20 de reţete culinare, cum ar fi o reţetă de pizza moştenită de la tatăl său, o salată de sparanghel şi chiar gnocchi cu ouă, o specialitate tipic austriacă pe care Fuhrerul o adora.

- articolul continuă mai jos -

La fel cum procedează un bucătar cu ingredientele sale, „vreau să deconstruiesc şi să transform” opera care a făcut atât de mult rău, „eliberând-o de greutatea ei”, a explicat creatorul proiectului.

Citește și: Trei specialiști români solicită Amazon să modifice categoria unor cărți despre gastronomia românească de la „Gastronomie” la „Fantasy” / „Ne mândrim cu ciorba rădăuțeană, dar ea nu conține porcușori de guinea”

Şi deşi a lăsat intact portretul alb-negru al dictatorului responsabil de genocidul evreilor la începutul cărţii mari, uzate şi acum găurite, a făcut acest lucru pentru a demonstra că, „lipsit de cuvintele sale”, Hitler este redus la statutul „cuiva care priveşte în gol”.

Administratorul cafenelei, Michael Westerkam, în vârstă de 33 de ani, a salutat acest proiect inedit, întrucât el permite sensibilizarea publicului în legătură cu un subiect dificil, în acest cartier popular de la periferia Vienei.

Însă proiectul nu place tuturor: Andreas Joska-Sutanto, care nu are încă nicio editură în vedere pentru volumul său cu litere din „Mein Kampf” şi intitulat provizoriu „Interzis să te îndopi”, recunoaşte că a fost deja nevoit să îi ceară scuze unei persoane care a considerat abordarea sa „nepotrivită”.

Un specialist în acea perioadă, care a preferat să îşi păstreze anonimatul, consideră, de asemenea, că relevanţa istorică şi artistică a iniţiativei rămâne „limitată”, calificând-o drept „ciudată”.

Austria, anexată de Al Treilea Reich în 1938, s-a prezentat mult timp ca o victimă a nazismului, negându-şi responsabilitatea pentru asasinarea a 65.000 de evrei austrieci şi pentru exilul forţat al altor 130.000 de evrei. Abia de la sfârşitul anilor 1980 această ţară a început să se împace cu trecutul său.

Sursa foto: Andreasjoskasutanto.at

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă