Controale la comercianții de lapte și produse lactate din toată țara. Amenzi de 2,6 milioane lei, date de Protecția Consumatorului

avertismente contra inselatoriilor impotriva varstinicilor pe sticlele de lapte foto: distribuzionemoderna.info

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a deşfăşurat, în perioada 16-30 iunie 2025, la nivelul întregii ţări, o serie de acţiuni de verificare a modului de respectare a prevederilor legale în domeniu pentru comercializarea laptelui de consum, a produselor lactate şi a celor derivate, în urma cărora a aplicat amenzi în cuantum de circa 2,6 milioane lei, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Conform unui comunicat al ANPC, acţiunile au vizat 670 operatori economici, 500 dintre aceştia înregistrând diferite nereguli. Totodată au fost verificate aproximativ 30 tone de lapte şi produse lactate, la peste şase tone dintre acestea constatându-se deficienţe.

Pentru abaterile de la legislaţia specifică, au fost aplicate 201 avertismente şi 482 amenzi contravenţionale, în cuantum de circa 2,6 milioane lei. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare peste două tone de produse lactate, în valoare de circa 75.000 lei, şi temporar aproximativ 1,5 tone de produse lactate, pentru deficienţe de etichetare.

“Atunci când vorbim despre produse perisabile precum laptele şi lactatele, toleranţa faţă de nerespectarea regulilor este zero. Nu vom ezita să aplicăm măsuri ferme şi sancţiuni drastice ori de câte ori vom identifica abateri. Operatorii economici trebuie să înţeleagă că orice neglijenţă poate pune în pericol sănătatea consumatorilor. ANPC va intensifica acţiunile de control, iar cei care nu respectă legea vor suporta consecinţele”, a declarat Sebastian Hotca, preşedinte interimar al ANPC, citat în comunicat.

Principalele nereguli constatate au fost: comercializarea laptelui de consum şi a produselor lactate în afara datei durabilităţii minimale, respectiv, a datei limită de consum stabilite de producători (84% dintre judeţe); comercializarea unor produse lactate cu modificări organoleptice de aspect şi culoare, cu urme evidente de alterare; comercializare laptelui şi a unor produse lactate cu ambalaj deteriorat; comercializarea produselor lactate în spaţii comune cu produse cu adaos de alte tipuri de grăsimi/proteine, altele decât cele de origine lactată, fapt ce induce în eroare consumatorul privind natura produselor; lipsa unei informări corecte, complete şi precise a consumatorilor, care să permită alegerea raţională, în conformitate cu nevoile lor; folosirea unor condiţii necorespunzătoare de depozitare şi păstrare a produselor, care pot determina apariţia riscului de contaminare a produselor.

Totodată, alte nereguli au vizat nerespectarea regimului de temperatură indicată de producător, pentru păstrarea produselor (comercializarea acestora la temperaturi de peste 10 grade C, comparativ cu cea recomandată de producător, respectiv 2-8 grade C), lipsa informaţiilor obligatorii referitoare la produsele lactate vrac, comercializate în pieţele agroalimentare (procent de grăsime, data fabricaţiei, data durabilităţii minimale, condiţii de păstrare etc.), lipsa afişării substanţelor cu potenţial alergen pe care le pot conţine produsele lactate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *