Sute de liceeni sunt așteptați în campusul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, pe 29 aprilie 2026, la prima ediție a Zilei Porților Deschise, unde vor avea parte de tururi ghidate, ateliere interactive și prezentarea ofertei educaționale, potrivit Agerpres.
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca anunță organizarea primei ediții a evenimentului Ziua Porților Deschise, dedicat elevilor de liceu, care vor avea parte de un program special în campus, în data de 29 aprilie 2026, între orele 9:00 și 15:00.
La deschiderea oficială vor participa conducerea universității, reprezentanți ai ISJ Cluj și ai AJOFM Cluj, după care facultățile își vor prezenta oferta educațională, domeniile de studiu și oportunitățile de carieră.
Liceenii sunt invitați apoi la un tur ghidat în campusul universitar, în amfiteatrele și laboratoarele facultăților, clinicile veterinare, biblioteca, centrele de cercetare și alte facilități.
Atelierele interactive vor începe de la ora 10:45 și vor aborda teme de actualitate, precum: plante medicinale din zona montană, clima și protecția mediului, lumea microorganismelor, celula – zestrea vieții, conducerea unui tractor, utilizarea dronelor și GPS-ului, scanarea 3D, experimente de fizică, metamorfoza insectelor sau dezvoltarea pădurii de la sămânță la arbore.
Vor avea loc și ateliere demonstrative, cu teme precum: horticultura – de la plantă la profit, peisagistică – regândirea spațiului urban, idei sustenabile pentru dezvoltarea comunității, sustenabilitate și inovație în turism, biotehnologii aplicate, etică și calitate în producția de ouă, procese de încapsulare cu aplicații în industria alimentară, transformarea subproduselor alimentare în ambalaje inteligente, precum și tehnici utilizate în medicina veterinară și prezentarea laboratorului digital de microscopie.
Pe tot parcursul evenimentului, elevii vor avea la dispoziție standuri informative, iar studenții și cadrele didactice le vor oferi detalii despre admitere, burse și programe internaționale.
„Este o mare bucurie să primim în campus liceenii pasionați de științele vieții. În 29 aprilie, îi așteptăm cu drag să descopere comunitatea academică a USAMV Cluj-Napoca și oportunitățile pe care aceasta le oferă viitorilor studenți”, a precizat Prof. dr. Ioana Delia Pop, coordonator al primei ediții a evenimentului Ziua Porților Deschise.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți