Ziua Internațională a Berii, sărbătorită în fiecare an în prima vineri din august, readuce în atenție una dintre cele mai vechi băuturi din lume. Cu o istorie de peste 10.000 de ani și peste 160 de stiluri recunoscute la nivel mondial, berea este apreciată astăzi nu doar pentru caracterul său social, ci și pentru diversitatea aromelor și experiențele gastronomice pe care le oferă, arată Euronews, citată de Mediafax.
Specialiștii spun că există peste 160 de stiluri de bere, diferențiate prin combinația celor patru ingrediente de bază: apă, malț, hamei și drojdie. Din acestea rezultă beri foarte diferite între ele: de la pilsner, ușoare și răcoritoare, la IPA-urile intens aromate, stout-urile cu note de cafea și ciocolată sau berile din grâu, apreciate pentru aromele fructate și textura catifelată.
Diferențele apar inclusiv în funcție de tradițiile de producție. Școlile europene de bere, precum cele din Germania, Cehia, Belgia sau Marea Britanie, pun accent pe rețete istorice, în timp ce producătorii din Statele Unite, Japonia sau Brazilia au reinterpretat stilurile clasice și au creat arome noi.
În Portugalia, piață analizată de Euronews, interesul pentru berea artizanală este în creștere. Consumatorii sunt tot mai interesați să descopere stiluri noi, degustări ghidate și asocieri culinare care, până de curând, erau rezervate aproape exclusiv vinului.
În același timp, localurile specializate oferă zeci de sortimente, iar berile artizanale sunt tot mai prezente în competițiile internaționale.
Somelierii de bere spun că o degustare autentică poate dura chiar și 20 de minute și implică toate cele cinci simțuri. Se analizează culoarea și limpezimea băuturii, spuma, temperatura, sunetul bulelor, aromele și gustul final.
Tipul de pahar și temperatura de servire pot influența semnificativ experiența, la fel ca în cazul vinului.
O altă tendință importantă este dezvoltarea segmentului de bere 0,0% alcool. Pe fondul unui interes tot mai mare pentru un stil de viață sănătos, producătorii investesc în rețete care păstrează aroma berii, dar elimină alcoolul.
Potrivit specialiștilor citați de Euronews, noile generații consumă alcool mai responsabil și aleg tot mai des produse premium sau variante fără alcool, ceea ce schimbă rapid piața mondială a berii.
Astăzi, berea nu mai este privită doar ca o băutură pentru întâlnirile cu prietenii, ci ca un produs cu o cultură proprie, capabil să ofere experiențe gastronomice complexe și să rivalizeze, în multe privințe, cu lumea vinurilor.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți