VIDEO Rețetele Juanitei: Paste cu scoici, preparatul mediteranean care va face musafirii să te considere un chef

Paste cu scoici

Astăzi vom găti paste cu scoici. Este tipul clasic de rețetă mediteraneană, ușoară, sănătoasă și cu ingrediente din mare.

Preparatul este super ușor de făcut, doar cumpărarea scoicilor cere un mic de efort. În schimb este extrem de gustos și aspectuos, dacă îl veți pune pe masă când aveți musafiri veți primi cu siguranță laude și veți fi considerat(ă) un adevărat chef.

Puteți folosi și scoici congelate sau gata fierte, dar nu vor fi la fel de bune ca scoicile proaspete. Ultimele costă mai mult, dar rezultatul va fi pe măsură.

Eu am folosit niște scoici mici, rotunde cărora spaniolii le spun almejas. În italiană se cheamă vongole și, da, italienii au și ei această rețetă. În video, am pronunțat din greșeală bomgole, vă rog să mă iertați, din obișnuință, pentru că eu trăiesc în Spania și în spaniolă v se pronunță b. Sunt scoici care trăiesc în Marea Mediterană sau în Atlanticul de Est. Eu le-am cumpărat din piață, erau recent pescuite. Toate vii, nu am aruncat niciuna. Cred că știți deja, dar vă mai spun, scoicile care sunt sparte sau nu se deschid după ce le fierbeți, trebuie aruncate. Dacă nu găsiți tipul acesta de scoici, cele negre de Marea Neagră sunt la fel de bune.

Ingredientele de care avem nevoie pentru 4 persoane sunt:

  • Scoici (eu am pus 1 kg, dar jumătate sunt mult prea de ajuns);
  • Paste (un pachet);
  • 2 – 3 căței de usturoi tăiați mărunt;
  • 200 g roșii cherry;
  • Puțin vin alb (sec, de calitate), cam o jumătate de pahar;
  • 2/3 linguri de ulei de măsline;
  • Sare, piper și câteva frunze de busuioc proaspăt, merge și din cel uscat.

Pentru început spălăm bine scoicile și le lăsăm două ore în apă în care am pus un pumn de sare. Nu vă speriați ele se vor deschide și se vor mișca. Așa vor elimina și nisipul.

În tot acest timp fierbem pastele în apă cu sare, tocăm usturoiul și busuiocul. Încingem uleiul de măsline, punem scoicile și usturoiul, când scoicile încep să se deschidă, punem puțin vin alb și roșiile cherry și lăsăm să fiarbă până toate scoicile sunt deschise. Adăugăm pastele, potrivim de sare și piper, lăsam să mai fiarbă un minut-două și închidem focul. Punem pastele și deasupra scoicile, roșiile și sosul și adăugăm busuiocul tocat.

Poftă bună!

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Comentarii

  1. Noi nu trebuie sa gatim pentru ca ne place, ca este mai sanatos decat porcariile livrate acasa si produse in cine stie ce garaje, ci sa aratam celor care vin ce mari “bucatari” suntem noi…eterna ipocrizie a romanului care trebuie sa fie altceva decat este…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *