Untul sau margarina. Care dintre cele două produse este mai benefic pentru inimă

Sursa foto: Unsplash

Un sandwich la micul dejun sau la pachet te scapă de grija unei mese. Dar este important ce punem între cele două felii de pâine. Iar specialiștii spun că la fel de important este și cu ce le ungem. Mediteraneenii folosesc uleiul de măsline, de departe cel mai benefic pentru sănătate. Dar în restul lumii avem de ales între unt și margarină.

Nutriționiștii preferă margarina

”În general, margarina este mai bună decât untul pentru sănătatea inimii”,răspunde dieteticianul Katherine Zeratsky la întrebarea pusă de Clinica Mayo pe acest subiect.

Margarina este un amestec de uleiuri compuse în mare parte din grăsimi nesaturate. Untul este făcut din cremă sau lapte. Tipul de grăsime care se găsește în produsele animale, cum ar fi smântâna, este compus în mare parte din grăsimi saturate.

Înlocuirea grăsimilor saturate cu grăsimi nesaturate poate reduce riscul de boli cardiovasculare. Prin înlocuirea grăsimilor saturate, grăsimile din uleiurile vegetale reduc colesterolul total și colesterolul lipoproteinelor cu densitate joasă (sau colesterolul rău). Acest efect este deosebit de intens în cazul uleiurilor compuse din grăsimi polinesaturate, cum ar fi uleiul de soia, când acestea înlocuiesc grăsimile saturate.

Unele margarine sunt mai bune decât altele

Margarina care se vinde în afara Statelor Unite poate conține grăsimi trans. Aceste grăsimi cresc riscul de boli de inimă. Margarina care se vinde în Statele Unite nu poate conține grăsimi trans.

În funcție de uleiuri și de rețetă, margarinele conțin diferite cantități de grăsimi saturate, sare și vitamine. În general, cu cât margarina este mai solidă, cu atât conține mai multe grăsimi saturate. Margarinele în formă de batoane conțin de obicei mai multe grăsimi saturate decât margarinele tartinabile care vin într-un recipient. De aceea, evită margarinele în formă de batoane și optează pentru margarine moi sau lichide.

Alege un produs care are cea mai mică cantitate posibilă de grăsimi saturate. Cea mai bună opțiune este să alegi unul cu mai puțin de 10% din cantitatea zilnică de grăsimi saturate. Poți găsi această informație pe eticheta cu date nutriționale. De asemenea, poți consulta etichetele pentru a verifica ce produs conține mai puțină sare.

Și nu uita că fie unt fie margarină conțin un număr important de calorii, așa că trebuie consumată o cantitate foarte redusă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Comentarii

  1. iar ajungem la mizeria de margarina ca e buna? baga si untura in discutie… si daca tot esti aici, hai sa vorbim si de cat de nocive sunt uleiurile astea procesate pe care le folosim zilnic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *