Asociația GreenFeel a lansat proiectul „Permacultură Vie: grădini urbane pentru polenizatori și biodiversitate”, prin care două spații urbane din municipiu vor fi transformate în ecosisteme demonstrative pentru susținerea polenizatorilor și promovarea practicilor de agricultură urbană sustenabilă.
Astfel, Timișoara devine gazda unei noi inițiative dedicate biodiversității urbane și protejării polenizatorilor, într-un moment în care rolul albinelor și al insectelor benefice în siguranța alimentară și sustenabilitatea agriculturii este tot mai discutat la nivel european.
Proiectul se desfășoară în perioada 15 mai – 30 septembrie 2026 și este finanțat prin programul „Spații Verzi”, aflat anul acesta la cea de-a 20-a ediție.
Inițiativa prevede amenajarea a două grădini urbane dedicate polenizatorilor: una în spațiul GreenFeel din zona Ronaț, iar cealaltă în cadrul Muzeului Satului Bănățean.
Cele două zone vor integra plante melifere, habitate pentru insecte benefice și soluții de grădinărit urban bazate pe principii de permacultură. Organizatorii urmăresc astfel crearea unor modele funcționale de integrare a biodiversității în mediul urban, cu accent pe rolul polenizării în menținerea echilibrului ecosistemelor și în susținerea producției agroalimentare.
În contextul schimbărilor climatice și al reducerii populațiilor de polenizatori, proiectul își propune și o componentă puternică de educație ecologică și reconectare a comunității urbane cu procesele naturale esențiale agriculturii.
Un element inovator al proiectului îl reprezintă instalarea unui sistem de monitorizare a mediului, care va colecta date privind temperatura, umiditatea, precipitațiile, viteza vântului și nivelul particulelor în suspensie.
Informațiile vor fi disponibile public prin intermediul unei platforme online, oferind comunității acces direct la indicatori privind calitatea mediului urban și impactul condițiilor climatice asupra biodiversității.
Noua inițiativă continuă dezvoltarea unui proiect început de comunitatea GreenFeel în urmă cu mai mulți ani: stupina urbană din Timișoara, care numără în prezent peste 20 de stupi, potrivit greenfeel.ro
Spațiul a devenit un centru local pentru activități educaționale și de promovare a agriculturii sustenabile, găzduind ateliere de permacultură, grădinărit, apicultură și gastronomie responsabilă.
În cadrul proiectului vor fi organizate:
GreenFeel funcționează astăzi pe o parcelă periurbană de aproximativ trei hectare, cu o istorie care începe încă din perioada interbelică, când terenul era utilizat pentru educație practică agricolă și gospodărească.
În perioada comunistă, terenul a fost cultivat de familii relocate de la sat la oraș și a contribuit la producția locală de hrană. După anii ’90, spațiul a fost abandonat treptat, însă începând cu 2018–2019 a fost revitalizat și redeschis comunității.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Muzeul Satului Bănățean și Greentwin, o comunitate de profesioniști IT implicați în dezvoltarea componentelor digitale și educaționale ale programului.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți