foto: mid-day.com Pâinea Fugias este preparată după o rețetă tradițională, cu precădere cu ocazia Paștelui, de către romano-catolicii din statul indian Mumbai și din statele învecinate. Fugias este o pâine de formă sferică, prăjită în ulei, având un gust, de regulă, dulce, dar poate fi și sărat, și poate fi consumată cu carne de pui sau de porc, cu sos curry, Sorpotel. Pâinea este făcută folosind maida ( un sortiment de făină de grâu super-rafinată, utilizată, cu precădere, pe subcontinentul indian ), zahăr, suc de nucă de cocos, ouă și drojdie, potrivit site-ului healtymaster.in.
Fugias este preparată însă și în India de Est, iar denumirea acestui produs ar proveni din cuvântul marathi, care înseamnă balon, tocmai pentru a desemna forma sferică, de chifteluță, a acestui sortiment de pâine tradițională indiană, consumat cu ocazia Paștelui catolic. Este considerat un element de neșters din meniurile proprii sărbătorilor din India.
Specialitatea aceasta este nelipsită de pe masa credincioșilor romano-catolici din India, în zilele de Paște, alături de ouă, carne de miel ( friptă sau ca tocană gătită lent), șunci glazurate, chifle jamaicane cu brânză, pâine îndulcită și plăcinte sărate, prăjituri Simnel și chifle hot cross.
„Aceste bile spongioase și aerisite, prin prăjire devin crocante la exterior și moi la interior. Ele pot fi ușor dulci sau sărate și pot fi consumate ca o gustare în sine (desigur, cu o ceașcă de chai fierbinte pe masă) sau cu un curry picant precum vindaloo și sorpotel (care, de asemenea, nu sunt departe de masa de Paște)”, potrivit site-ului slurrp.com.
Scriitoarea Tanishka D’Lyma notează într-un eseu publicat în The Goya Journal că fugias ar avea originea în America de Sud. Ea citează popularitatea fugias (sau feluri de mâncare asemănătoare fugias) în Argentina, Mexic și Brazilia. Mai mult, ea observă că a face pâine cu drojdie a fost o practică adusă în India de portughezi și spanioli.
Pregătirea acestei „pâini de forma unui balon”, după cum observă D’Lyma, este un obicei destul de comun, având în vedere prestigiul colectiv acordat la sărbătorile din India de Est. Nunțile ar fi considerate incomplete fără un platou de fugias, la fel ca sărbătorile bisericești, cum ar fi Paștele și Crăciunul. Femeile din comunitatea romano-catolică se reunesc pentru a face aluatul și modelează în mâini biluțele care vor ajunge în wok-ul cu ulei încins. Un membru al familiei de sex masculin ajută, de obicei, cu un wok mare, asigurându-se că fugias sunt aruncate și scoase din uleiul fierbinte, care dă în clocot exact la momentul potrivit pentru a obține acea coajă maro aurie atât de dorită.
Într-adevăr, tehnica potrivită este ceva de mare importanță în fiecare etapă a procesului de producere a fugiei. De exemplu, D’Lyma scrie că unii bucătari au început să adauge Eno ( bicarbonat de sodiu, carbonat de sodiu, acid citric) în loc de toddy (o licoare obținută din spirtoase, apă fierbinte, zahăr și condimente) sau khamir (drojdie uscată). Dar adevărații păstrători ai tradiției vor folosi doar khamir în aluatul lor. Când aluatul este gata, trebuie să fie suficient de pufos încât să revină la forma inițială imediat după ce este apăsat între degete. Maeștrii care fac fugias vor scoate o secțiune de aluat cu degetul mare și arătătorul de la o mână, apoi o scot și o aruncă în uleiul fierbinte cu cealaltă mână.
Când sunt pregătite pentru ocazii speciale, cum ar fi nunțile, aluatul pentru fugias poate fi chiar binecuvântat. Femeile își pot spune rugăciunile lângă vasul comun, pot marca suprafața aluatului/aluatului cu o cruce și o pot împodobi cu flori de gălbenele. Este o priveliște la fel de încântătoare ca un platou îngrămădit cu fugias fierbinte abia scos din wok.
