Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a anunțat introducerea unor restricții la pescuit, după ce nivelul Dunării la Tulcea a ajuns la 50 de centimetri și este în continuă scădere. Autoritățile interzic folosirea setcilor în cea mai mare parte a Deltei și le cer conducătorilor de ambarcațiuni să navigheze cu prudență pentru a proteja biodiversitatea și pentru a evita incidentele.
Potrivit Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), nivelul Dunării în dreptul municipiului Tulcea a ajuns la 50 de centimetri, iar prognozele indică o continuare a scăderii cotelor în perioada următoare, relatează Rador, care citează Radio Constanța.
În aceste condiții, autoritățile au decis aplicarea unor măsuri de prevenție pentru protejarea resurselor naturale și pentru siguranța navigației.
Pentru pescarii comerciali rămân în vigoare prevederile Ordinului de prohibiție nr. 23/297/2025, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, folosirea setcilor este interzisă pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării atunci când nivelul Dunării la Tulcea este sub 50 de centimetri.
Există însă o excepție pentru fluviul Dunărea, brațele sale, Dunărea Veche, Golful Musura și Meleaua Sfântu Gheorghe, unde utilizarea setcilor cu ochiul plasei de 70 mm este permisă doar dacă nivelul apei depășește pragul de 50 de centimetri.
ARBDD le solicită tuturor celor care navighează pe canalele și lacurile din Delta Dunării să reducă viteza și să manifeste prudență sporită.
Potrivit instituției, nivelul scăzut al apei crește riscul de eșuare a ambarcațiunilor și favorizează eroziunea malurilor. În plus, valurile produse de bărci în zonele cu apă mică pot afecta habitatele acvatice și coloniile de păsări.
„Adresăm un apel tuturor celor care navighează pe canalele și lacurile din RBDD să circule cu viteză redusă și prudență sporită. Cotele scăzute ale apei cresc riscul de eșuare și intensifică eroziunea malurilor. Totodată, valurile mari produse în zonele cu apă mică perturbă grav habitatele acvatice și coloniile de păsări”, a transmis ARBDD.
Reprezentanții instituției subliniază că limitarea unor activități în perioadele de secetă reprezintă o măsură necesară pentru protejarea biodiversității din Delta Dunării și anunță că vor continua monitorizarea atentă a teritoriului rezervației.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți