Criză de cacao chiar înainte de Paște? Ouă de ciocolată fără ciocolată? Din păcate, s-ar putea să trebuiască să ne gândim la asta, deoarece creșterea prețurilor la cacao și la zahăr riscă să aibă consecințe asupra prețului batoanelor și iepurilor de ciocolată, potrivit publicației economice franceze Les Echos, citată de Rador Radio România.
Pe fondul penuriei de marfă, prețul la cacao crește în prezent la niveluri istorice. Niveluri care nu s-au mai văzut din 1977, la apogeul boom-ului mărfurilor. Potrivit lui Christian Cilas, cercetător și specialist în cacao, “creșterea actuală a prețurilor este legată de o scădere a producției în 2023, în special din cauza problemelor legate de schimbările climatice în principalul bazin de producție din lume, care sunt țările Côte d’Ivoire și Ghana”, ploile torențiale favorizând răspândirea bolilor la arborii de cacao.
Scăderea producției a favorizat apoi creșterea prețurilor. Dar dacă ciocolata este mai scumpă anul acesta, nu este doar vina prețurilor la cacao. Pentru că pentru a face ciocolată ai nevoie evident de cacao și unt de cacao, dar ai nevoie și de zahăr. Iar prețul zahărului este cel mai ridicat din 2011.
Giganții ciocolatei precum Nestlé, Hershey și Barry Callebaut își văd deja costurile de producție explodând și, în mod logic, ar trebui să treacă aceste creșteri în prețul de vânzare.
După ce și-a crescut deja prețurile cu 10% în medie în 2023, ciocolatierul elvețian Lindt a avertizat şi el că vor fi necesare creșteri suplimentare ale prețurilor “în 2024 și 2025”, dacă prețurile la cacao rămân la aceste niveluri foarte ridicate.
“Scumpirea preturilor” articole scrise de reporteri cu școala de pandemie.
Exprimare inadecvata ! Preturile nu se “scumpesc”, preturile doar cresc. Alimentele ce fac obiectul vanzarii se ‘scumpesc”. Limba romana, saraca….!