Pescuitul recreativ al scrumbiei de Dunăre, permis cu anumite condiții

Pescuitul recreativ al scrumbiei de Dunăre, permis cu anumite condiții Pescuitul recreativ al scrumbiei de Dunăre, permis cu anumite condiții

Pescuitul în scop recreativ/sportiv al scrumbiei de Dunăre este permis în afara perioadelor și zonelor de prohibiție, cu condiția respectării prevederilor legale în vigoare, și anume:

1. în apele din zona colinară şi de şes, pe tot cursul Dunării şi pe braţele sale, în Delta Dunării, cu maximum 4 undiţe sau 4 lansete cu câte două cârlige fiecare;  

2. în apele teritoriale ale Mării Negre, cu maximum două undiţe, două lansete sau o ţaparină, cu câte 10 cârlige fiecare”, a anunțat Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură pe siteul propriu, anpa.ro.

Totodată, ANPA anunță solicitanții de permise de pescuit care au primit aceste documente prin sistemul online și conțin erori, din cauză că în momentul solicitării au introdus date greșite, să comunice seria și numărul permisului pentru a fi șters din baza de date a sistemului de emitere și astfel să aibă posibilitatea de a reintroduce datele corecte și de a obține un permis de pescuit recreativ valid.

În 9 mai, președintele ANPA, Nicolae Dimulescu, a anunțat public pe siteul autorității lansarea unui sistem on line de emitere a permiselor de pescuit recreativ, pentru ”a înlătura umilința cozilor care amintesc de o vreme apusă”. Șeful ANPA susține ”cu toată fermitatea că numărul de permise pentru marea Neagră și fluviul Dunărea cu brațele sale sunt disponibile în anul 2019 pentru toți solicitanții, iar sistemul include o rezervă de 10%, cu posibilitatea majorării numărului de permise de pescuit recreativ”. Pescarii care nu dispun de ”echipament pentru a accesa sistemul” sunt asigurați că personalul ANPA este pregătit să răspundă acestor solicitări.

Pescuitul recreativ al scrumbiei de Dunăre, permis cu anumite condiții

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *