Expoziția „Obiecte din Patrimoniul Corecțional” a fost lansată de Code for Romania și Kaufland România, prin intermediul platformei VDHub. Este vorba de un proiect care aduce în prim-plan una dintre cele mai greu de recunoscut moșteniri sociale: violența justificată, timp de generații, în numele disciplinei și educației.
Expoziția inedită poate fi vizitată între 27 mai și 14 iunie 2026, la Muzeul Național al Țăranului Român, în Sala Irina Nicolau și propune publicului o reflecție asupra modului în care obiecte aparent banale au devenit simboluri ale fricii și traumei în multe familii.
Lingura de lemn, cureaua de piele, rigla, mătura de nuiele, cojile de nuci, galoșul, bătătorul de covoare sau gârbaciul sunt doar câteva dintre obiectele expuse. Pentru mulți oameni, acestea nu evocă doar gospodăria sau copilăria, ci și experiențe legate de pedeapsă, abuz și violență domestică.
„Expoziția «Obiecte din Patrimoniul Corecțional» pornește de la o întrebare dificilă: ce facem cu acea parte a moștenirii noastre culturale care nu trebuie păstrată, ci oprită? Suntem un popor care își prețuiește tradițiile, însă printre lucrurile transmise din generație în generație se află și o tradiție a abuzului, care a afectat profund fibra societății și a distorsionat ideea de iubire”, a declarat Olivia Vereha, co-fondatoare Code for Romania.
Potrivit acesteia, expoziția își propune să creeze un spațiu de dialog sincer despre violența normalizată în familie și despre traumele care continuă să fie transmise între generații.
„Prin această expoziție, aducem în atenția publicului obiecte aparent banale, dar care au însemnat, pentru mulți oameni, frică și traumă. Ne dorim ca acest demers să deschidă un spațiu al adevărului și o conversație necesară despre violența pe care nu trebuie să o mai lăsăm moștenire”, a mai spus Olivia Vereha.
Inițiativa vine într-un context în care violența domestică continuă să reprezinte o problemă majoră în România. Datele prezentate de organizatori arată că, în 2025, au fost raportate 138.385 de cazuri de violență domestică, ceea ce înseamnă că o victimă a cerut ajutor la fiecare patru minute.
Kaufland România, partener al proiectului, subliniază importanța implicării comunității și a responsabilității colective în combaterea abuzului.
„Noi, la Kaufland, credem în puterea comunității și a sprijinului reciproc, mai ales atunci când vorbim despre oameni aflați în situații vulnerabile. Susținem acest demers pentru că violența nu este doar o problemă individuală, ci una care ne privește pe toți: familii, comunități, instituții și companii”, a declarat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
Reprezentanții companiei spun că proiectul urmărește să crească nivelul de conștientizare și să încurajeze victimele sau martorii abuzului să vorbească și să caute sprijin.
Expoziția este realizată de VDHub, platformă dezvoltată de Code for Romania pentru sprijinirea victimelor violenței domestice. Aceasta face parte din ecosistemul digital „Infrastructura Binelui”, prin care organizația dezvoltă soluții tehnologice dedicate persoanelor vulnerabile.
Code for Romania este considerată cea mai mare organizație de tehnologie civică din lume și a dezvoltat până în prezent peste 60 de soluții digitale pentru probleme sociale din România, inclusiv infrastructura digitală utilizată în timpul pandemiei COVID-19 și al crizei refugiaților din Ucraina.
Prin „Obiecte din Patrimoniul Corecțional”, organizatorii transmit un mesaj clar: nu toate tradițiile merită păstrate. Unele trebuie recunoscute, înțelese și oprite, pentru ca violența să nu mai fie transmisă mai departe ca o formă de educație sau iubire.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți