Oameni obișnuiți, într-un război neobișnuit

Pandemia Covid – 19, originară într-o provincie a Chinei, s-a răspândit și  s-a instalat în aproape 200 de țări, provocând deja zeci de mii de decese. Pe lângă suferința fizică și morală, această nouă calamitate le-a răpit oamenilor libertatea de mișcare. Fapt de negândit cu numai o lună în urmă, iată-ne acum închiși între patru pereți, pe deoparte fiindcă așa au decis autoritățile prin instituirea stării de urgență, pe de altă parte fiindcă pur și simplu ne este teamă să ne contagiem, specialiștii avertizându-ne că noul coronavirus se răspândește uluitor de repede și nu ocolește pe nimeni, oricât de sus s-ar afla în ierarhia puterii politice. Dovadă că s-au îmbolnăvit și prinți, și prim miniștri sau directori de agenții mondiale. Spațiul public a rămas aproape gol. Pe internet circulă imagini ale marilor metropole ale lumii deșertificate. Bulevardele largi, până mai ieri pline cu furnicarul de mașini, arată ca pistele unui aeroport pe care nu aterizează niciun avion.

Bisericile și-au închis ușile, fapt fără precedent, fiindcă tocmai în vremuri de restriște erau un refugiu pentru credincioși. Slujbele religioase acum sunt transmise on line. Școlile s-au închis, lecțiile fiind predate acum la televizor sau pe internet. Restaurantele și cafenelele din orașele unde năvăleau sute de mii, chiar milioane de turiști, și-au tras obloanele. Până și celebra Cafe du Flore din Paris, unde obișnuiau altădată să meargă scriitori și artiști, e cu lacătul pus. Cuvântul de ordine, repetat în toate limbile pământului, este ”Stai acasă!” Numai că omenirea nu se poate închide în casă cu totul.

Dacă anumite categorii profesionale nu ar fi active, restul oamenilor ar avea și mai mult de suferit. Medicii sunt în linia întâi, dar nu departe de ei sunt toți cei implicați în sectorul agro-alimentar, de la fermierii care trebuie să iasă pe câmp, să semene, până la femeile care stau la casele de marcat ale marilor magazine.

Florile speranței

Toate ordonanțele militare emise de autoritățile românești de la instituirea stării de urgență au permis agricultorilor să își părăsească locuința pentru a-și lucra pământul și a-și îngriji animalele. Autoritățile de la Bruxelles au decis să sprijine sectorul agro-alimentar cu până la 100.000 de mii de euro pentru fiecare fermă, iar camionele încărcate cu hrană pot circula pe așa-numitele ”Coridoare verzi”, care tranzitează teritoriul statelor care și-au închis granițele. Șoferii acestor camioane sunt și ei expuși riscului de a se îmbolnăvi, unii, speriați, refuză  să plece în cursă,  dar cei mai mulți dintre ei se urcă la volan și parcurg mii de kilometri între un depozit și altul.

Adrian Stavarache e din comuna prahoveană Blejoi, dar lucrează mai mult în Danemarca. L-am întrebat pe facebook dacă se mai pune la drum și mi-a răspuns că abia venise dintr-o cursă: ”Am transportat flori din Amsterdam în Norvegia, la Oslo, iar din Oslo am adus pește”. Flori ale speranței, mă gândesc, fiindcă altfel, pe internet, am văzut munți de flori din Olanda aruncate de cultivatori din cauza scăderii dramatice a vânzărilor. Iată însă că un șofer de TIR român a transportat chiar flori olandeze până Norvegia.

Coșul cu legume

Pe malul Someșului Mic, în județul Cluj, o mână de legumicultori aprovizionează zilele acestea marile magazine din nordul Transilvaniei cu ridichi, salată verde și ceapă verde. Fermierii s-au reunit acum câțiva ani într-o cooperativă agricolă ( pe stil nou, de bunăvoie, nu ca altădată cu forța! ) și au devenit atât de cunoscuți încât au fost premiați de Ambasada Statelor Unite la București. De vânzarea legumelor se ocupă Anca Marca, o ardeleancă inimoasă care nu se dă bătută nici în aceste vremuri ciudate, când lumea e atacată de un inamic invizibil, care poate lovi de oriunde.

”Ducem legumele cu un camion, pe platforma unui mare magazin. Colectăm legume și de la micii producători care nu sunt membri în cooperativa noastră. În acest moment, eu pot foarte ușor să vând legumele fermierilor noștri din cooperativă, dar mă zbat pentru acei colaboratori, producători locali, care dacă nu ar aduce marfa la noi, ar trebui să o arunce. Mi-ar fi rușine față de ei să închid activitatea, deși o pauză de 2-3 săptămâni nu ar afecta direct membrii cooperativei. După ce trece necazul, să revenim pe pistă și să cerem ajutoare de stat, că ne-a fost greu și a trebuit să închidem o perioada. Ar fi corect? Nu vom funcționa în fața amenințării decât uniți, făcându-ne fiecare treaba. Unii pe canapea, alții în prima linie. Nu va fi ușor pentru nimeni, dar e musai. E o lecție a vremurilor pe care le trăim! Să mergem la culcare cu conștiința curată…De asta avem nevoie și de sănătate, bineînțeles”, scrie Anca Marcu într-un comentariu pe pagina sa facebook. De ce e importantă munca ei? Fiindcă asigură niște venituri unor familii care nu ar avea puterea să vândă direct hypermarketurilor. Economistul șef al FAO atrăgea recent atenția într-un interviu că micii producători agricoli sunt foarte vulnerabili în timpul unei crize majore cum e pandemia covid – 19, fiindcă depind de aceste vânzări sezoniere. Miciile câștiguri îi ajută să supraviețuiască.

Scrumbia de Dunăre

Mai în aval de Galați, dincolo de zona portuară, în fiecare zi ies cu bărcile pe apă pescarii din cadrul unei organizații pescărești numite ”Lotca”. Sunt peste 160 de bărbați din satele din apropiere, unui pescari vechi, cu multă experiență. Peștele pe care-l scot din apele fluviului, dar și din râul Prut, îl vând șefului asociației, care deține un magazin într-o piață alimentară din oraș. Veniturile lor depind în mare măsură de vânzările de la micul magazin de pește. Jan Mirică nu a închis magazinul. Îl aprovizionează continuu ca pescarii lui să poată primi niște bani. ”Nu e deloc ușor acum. Noi vindeam peștele unor restaurante care acum sunt închise. Dădeam câte 200 de porții de novac o dată, pentru evenimentele lor, botezuri, nunți, înmormântări. Aceste comenzi au dispărut. Am înțeles că un restaurant cu profil pescăresc încearcă să vândă la domiciliu. Ar fi bine. Deocamdată noi ținem magazinul din piață deschis și vindem clienților, care sunt tot mai puțini. Poate ne vom adapta și noi și vom vinde la ușa la clientului. Sperăm însă că va fi bine” mi-a spus Jan Mirică.

Comisia Europeană a avertizat recent că pescarii și familiile lor sunt categorii profesionale foarte vulnerabile economic, fiindcă nu mai au cui livra marfa, după ce restaurantele s-au închis în aproape toate țările continentului. Uniunea Europeană are la dispoziție un fond pentru pescuit și afaceri maritime, din care le sunt alocate statelor membre diferite sume de bani. Mai departe, e datoria statelor membre să ajute acest sector afectat din plin de pandemia covid-19.

Solarul hărniciei

Valentin Bratu e polițist local pe lângă primăria comunei Balta Doamnei, din județul Prahova. După instituirea stării de urgență, polițiștii locali au fost trecuți sub comanda Ministerului de Interne și au primit noi dispoziții. Valentin lucrează acum în tură de noapte. Dimineața, când ajunge acasă, își schimbă uniforma, îmbracă haine de lucru și intră în solar, unde a cultivat salată și ridichi. Omul e harnic, altfel ar fi lăsat baltă legumicultura și ar fi încercat să trăiască din salariul de polițist local care nu este unul chiar mic, după măririle din anii trecuți. S-ar fi dus și el ca mulți alții care au lucrat peste noapte să tragă un somn zdravăn, până după-amiază. Valentin e, însă, om de acțiune. Familia lui e renumită în sat pentru cultivarea legumelor. Anul ăsta, din cauza pandemiei, Valentin s-a trezit că nu mai are cui vinde legăturile de ridichi și ceapă, din cauză că negustorul care-i lua marfa și o vindea mai departe marilor magazine a cerut cantități mici, a oferit un preț mic, apoi nu s-a mai arătat la față.  ”Anul trecut vindeam în perioada asta 800-1000 de legături de ridichi. Venea un comerciant care le vindea mai departe în hypermarketuri. În primăvara asta a venit o singură dată și mi-a luat 200 de legături. A zis că nu mai merge!” mi-a spus omul la telefon. Ce să facă Valentin? Cui să vândă legumele? Să le arunce, așa cum probabil fac destui, disperați că nu au cui vinde? Ei bine, prahoveanul a apelat la internet. A postat anunțuri peste tot, a fost chiar primul legumicultor din țară care a postat un anunț de vânzare pe siteul Ministerului Agriculturii, care a deschis o platformă special pentru micii producători. Au început să curgă telefoanele. ”Am ajuns la Băicoi, la Plopeni. Unii vor două salate, alții trei legături de ridichi, dacă se adună să încasez de la toți măcar 100 de lei, peste cheltuielile cu motorina, mă duc” a precizat producătorul. Datorită muncii lui și disponibilității de a ieși cu mașina din localitate, locuitorii care stau în curte, respectând deciziile autorităților, pot cumpăra legume proaspete, oferite peste poartă.

O cană cu lapte

Pe dealurile Clujului, în satul Sânpaul, paște o turmă de câteva sute de oi. Desigur, nu sunt singure, ghidate de cioban cu vreo telecomandă, în timp ce stă tolănit pe vreun pat într-o cameră bine încălzită. Oile pasc sub privirea scrutătoare a lui Dorel Bora, oier de 46 de ani. ”Eu m-am dus la oi la vârsta de 8 ani. După ce am crescut, mi-am făcut turma mea. Din cauza răutății și invidiei unora, am fost nevoit să plec din sat, apoi m-au chemat înapoi că nu avea cine să aibă grijă de oile lor. Oamenii au îmbătrânit însă și acum au oi tot mai puține. Eu și fratele meu ținem 900 de oi. Stâna noastră e la 3 km de sat, pe o pășune închiriată de la composesorat. Eu și fratele meu, Dan, care se ocupă și de o stupină și se pricepe la mecanică și la construcții, a ridicat cu mâna lui o casă cu trei niveluri, suntem ambițioși și hotărâți, deși munca la oi e foarte grea. Mi s-a întâmplat uneori ca în drum spre casă să trec prin fața cârciumii, mort de oboseală, și beneficiarii de ajutor social, stând pe terasă la o bere, să râdă de mine, că muncesc!”

Din două în două zile, o mașină frigorifică vine și ridică sute de litri de lapte de oaie de la stâna din Sânpaul și-l transportă la o fabrică din comuna Copalnic Mănăștur, județul Maramureș, iar brânzeturile de acolo ajung pe rafturile magazinelor. Fără munca lui Dorel Bora, ar fi mai puțin lapte de oaie și mai puține brânzeturi în magazin. Dar ca să poată să aibă grijă de animale, el trebuie să iasă din casă, iar în perioada aceasta nu vremea rea și lupii sunt inamicii lui cei mai de temut, ci acest coronavirus care a înfricoșat lumea și o ține aproape pe loc.

Tot în județul Cluj, la o fermă de pe Valea Chintăului, o tânără femeie ia în primire laptele vacilor și prepară brânzeturi tradiționale care ajung apoi în trei magazine din piețele din Cluj-Napoca. Pe lângă brânzeturi, zilnic ajung și 150 de litri de lapte proaspăt și sănătos. Orășenii abia așteaptă transportul, să cumpere aceste bunătăți. Ana Ionuț e din familie de crescători de animale și și-a cunoscut soțul, datorită muncii în agricultură. ”Pe soțul meu, Ioan, l-am cunoscut când vindeam la tarabă brânza obținută în gospodăria părinților mei. Ai lui erau tot crescători de animale și vindeau ca mine în piață. De când ne-am căsătorit, de 20 de ani, muncim împreună în ferma noastră, nu ne-am ocupat cu altceva. Avem patru copii, băiatul cel mare a împlinit 21 de ani, o fată are 20 de ani, cealaltă 14 ani, iar băiatul cel mic are un an și jumătate. Cei mari sunt și ei implicați în agricultură, ceilalți calcă pe urmele nostre. ”Creierul” întregii afaceri este soțul meu, el gândește și planifică totul, noi suntem ajutoarele lui” mi-a spus în timpul discuției noastre despre cum se descurcă ei în aceste vremuri ciudate, când lumea e obligată să stea în casă.

”Avem deocamdată clienți, chiar dacă unii și-au mai făcut stocuri de telemea maturată și de brânză de burduf. Nu știu ce va fi mai departe. Mie îmi e teamă” și-a exprimat Ana îngrijorarea cu privire la evoluția pandemiei de covid 19. Dar femeia muncește zilnic în fermă și zilnic pregătește brânza și laptele pentru magazinele din Cluj-Napoca.

Fetele de la casa de marcat

Până acum, erau doar ”fetele de la casa de marcat”. Uneori, clienți mai nervoși le apostrofau, din cauză că se mișcă prea încet și coada nu înaintează sau din cauză că nu sunt atente și bat același produs de două ori. Acum, aceste femei sunt și ele în prima linie a frontului împotriva covid- 19, fiindcă prin munca lor asigură buna funcționare a lanțului alimentar. Unele magazine mari au instalat case de marcat automate, fără angajat, dar, deocamdată, aceste fete sunt la datorie. Ca măsuri de protejare a lor, patronii au instalat ecrane transparente între casierițe și clienți, dar riscul contaminării rămâne. Multe dintre ele vin de departe, de la zeci de kilometri distanță, din satele Bărăganului. Se trezesc cu noaptea în cap, iau un microbuz și vin la magazin. Au acasă copii, părinți în vârstă, unele un soț fără serviciu. Când se întorc în satele lor din Bărăgan, încep să trebăluiască prin gospodărie. Uneori, la magazin, le apucă oboseala sau cad pe gânduri și le surprinzi câteva clipe cu privirea pierdută în gol. Și datorită lor, un mare magazin este funcțional.

Noi stăm, pe cât putem, în case, în încercarea de a nu ne îmbolnăvi și de a evita astfel, răspândirea acesti nenorociri care a lovit cumplit câteva țări. Ne-am organizat ca să lucrăm de acasă, folosindu-ne de internet și de rețelele de socializare, în absența cărora am fi fost acum mai singuri și mai dezolați. Alții însă nu pot nicicum să lucreze de acasă. Printre ei se numără fermierii, șoferii de camioane, angajații din fabricile de procesare și din marile magazine alimentare. Ei țin încă funcționale lanțurile alimentare, datorită cărora nu flămânzim în casele în care stăm izolați. Să sperăm că aceste lanțuri nu se vor rupe, iar cei care produc hrana cea de toate zilele vor rămâne sănătoși.

sursa foto cover: pexels.com