VIDEO O poveste culinară româno-americană: Cum s-a adaptat o fetiță plecată la 9 ani din România la bucătăria americană. Și cum a fost întoarcerea în România 30 de ani mai târziu

Când am revăzut-o pe Oana după mai mult de 30 de ani, se transformase dintr-un îngeraș de fetiță într-o femeie matură cu o fiică de vârsta pe care o avea ea când a plecat în America. Părinții ei depuseseră actele de emigrare pe vremea lui Ceaușescu, dar au primit aprobarea doar în 1990. N-ar mai fi vrut să plece, dar minerii au descins în București. În două luni, au lichidat tot și au sărit în avion. Le-a fost greu, nu știau limba, nu știau pe nimeni și aveau o fetiță de 9 ani. Vreo doi ani nu s-au adaptat deloc. După aceea, s-au mutat în California și viața a intrat pe făgașul normal.

Dar ce m-a frapat în toți acești ani, când vedeam poze cu ei, era „cum de nu s-au îngrășat?”. Toți americanii pe care îi știu sunt de două ori cât mine și eu nu-s vreo silfidă. În mintea mea, mâncarea americană este fast-food prin excelență.

După 30 de ani, Oana mea se întoarce în România împreună cu o mamă la fel de subțirică și frumoasă ca în tinerețe și cu o fiică păpușică. N-am rezistat: „Cum ați reușit să vă păstrați așa slabe cu tot junk food-ul de acolo?” Și așa a început povestea educației alimentare pe care a primit-o într-o familie românească pe tărâm american.

Iată ce ne-a povestit Oana:

„Mă numesc Oana Nițescu și am plecat din România la vârsta de 9 ani cu părinții. Ne-am mutat în Statele Unite și am locuit acolo 33 de ani.

Am să vă povestesc puțin despre dieta pe care o avem în casă și despre mâncarea din România și mâncarea din State și ce experiență am avut eu. Plecând dintr-un sistem destul de limitat, România fiind comunistă pe vremea aceea, nu aflasem încă de fast food. La noi se gătea în casă mereu și eram învățată cu ciorbă, tocăniță, mâncăruri tradiționale românești, care și acum îmi plac foarte mult. Am ajuns în State și, fiind copil, normal că m-a fascinat ideea fast-food-ului. Am dat de McDonald’s, Pizza Hut, KFC. Normal că e o mâncare gustoasă, îmi place și în ziua de astăzi, dar încerc să o evit cât pot de mult pentru că nu este foarte sănătoasă.

Părinții mei au avut mare grijă să mă învețe foarte multe despre sănătate și, deoarece la noi s-a gătit în casă și nu am cumpărat fast-food prea des, am avut și norocul că am locuit într-un stat minunat, în California, unde lumea este foarte conștientă de sănătate și nutriție. Se gătește și se exersează foarte mult. M-am adaptat ușor la acest stil de viață, îmi place să fac yoga, practic aproape zilnic. Încorporez verdețuri aproape la toate mesele, mai puțin la micul dejun. În momentul de față, urmez o dietă oarecum americano-română, să zicem așa, unde am luat idei din ambele bucătării și îmi place foarte mult să gătesc.

Întorcându-mă în România acum 3 ani, am avut surpriza, aproape șocul, să văd și să aflu că fast-food-ul este foarte la modă și lumea frecventează restaurantele de acest fel, cum sunt McDonald’s și KFC.

O chestie pe care am observat-o în State este că foarte mulți părinți au început să conștientizeze și au foarte mare grijă cu fast-food-ul. Clar, nu este sănătos, acele uleiuri prăjite nu fac bine, mai ales la copii și mai ales la bolile autoimune. Am observat că în România fast-food-urile sunt foarte căutate și foarte frecventate. Încerc să le evit cât pot. Din când în când, ne mai bucurăm de un puiuț de la KFC sau o pizza din oraș, normal. Dar încerc să găsesc restaurante și cafenele care servesc mâncăruri mai sănătoase. La noi în casă se gătește în continuare. Suntem ciorbari, ne place foarte mult și supa și ciorba de zarzavaturi. Fac pizza și acasă, găsesc alternative, întotdeauna mai sănătoase. Am foarte mare grijă pentru că fetița mea are 13 ani și are diabet de tip 1. Deci, trebuie să am o grijă în plus să mănânce sănătos, să se vitaminizeze și să evităm mâncărurile toxice sau ultra prăjite.

Nu aș putea să zic că se mănâncă mai sănătos în România sau în Statele Unite. Eu cred că depinde de fiecare persoană, de fiecare familie și este responsabilitatea noastră să ne educăm și să ne învățăm copiii ce este sănătos, cum trebuie să mănânce și cum să-și protejeze sănătatea. Mâncarea dirijează totul. În același timp, nu cred că există o rețetă globală sau o dietă universală, pentru că suntem diferiți, fiecare organism este diferit și avem nevoi diferite. Dar, în principiu, cred că e foarte important să ne documentăm și, având acces la internet, la rețete și la informații, putem să ne documentăm și să luăm decizii mai bune pentru noi și pentru familia noastră.

E clar că nu e ușor să te adaptezi la o cultură și o societate profund diferită, cum era cea americană pentru un copil crescut în comunism. Dar, important, oriunde te afli pe planetă, este cum te educi. Și, în primul rând, ce înveți din familie. În ceea ce privește alimentația (ca parte a culturii sociale), comportamentul familial este fundamental. Un copil care vede pe masă legume, fructe și verdețuri probabil nu se va bucura și va face mofturi. Dar, încet-încet, dacă în familie se gătește și se face mâncare gustoasă, variată și aspectuoasă, copilul va asimila acest proces ca pe ceva normal. Din experiența americană pe care am văzut-o, concluzia este un fusion de ceea ce este mai bun din ambele tipuri de gastronomie, care pentru această familie a devenit, de mulți ani, un stil de viață.”