Miere, scrumbie, pălincă şi miel pentru drob, pe lista „atențiilor” pe care le primea unul dintre cei doi procurori din Constanța arestați pentru 60 de zile

Miere, scrumbie, pălincă şi miel pentru drob, pe lista „atențiilor” pe care le primea unul dintre cei doi procurori din Constanța arestați pentru 60 de zile
Foto: Profimedia

Gigi Ştefan, unul dintre cei doi procurori de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa, arestat vineri pentru fapte de corupţie, este acuzat de Parchetul General că a primit de-a lungul timpului, pe lângă sume imense de bani, diverse produse pentru a le „rezolva” unor cunoscuţi dosare penale, constând în miere, scrumbie, pălincă şi miel pentru drob, transmite Agerpres.

Referatul de arestare include tot felul de produse alimentare

În referatul de arestare trimis de Parchetul General la Instanţa supremă apar stenograme cu discuţii în care mai multe persoane îi promit procurorului Gigi Ştefan produse pentru a obţine soluţii favorabile în dosare penale.

La data de 02 aprilie 2026, „Mihai” (identificat ca fiind Cartali Mihale) îi promite procurorului că îi va aduce un ied şi organe pentru drob.

Gigi Ştefan solicită încă un ied sau un miel pentru mama sa, iar în schimbul acestora „Mihai” îi cere procurorului să îl ajute într-un dosar în care este cercetat un prieten al său, milionar în euro, dezvoltator imobiliar originar din Chiajna, implicat într-un dosar împreună cu fostul comandant de la Kogălniceanu. „Mihai” îi prezintă datele dosarului pe telefon, iar Gigi Ştefan îşi notează informaţiile pe o hârtie, iese din birou şi, revenind, îi transmite că persoana respectivă are calitatea de suspect în cauză şi îl sfătuieşte să depună toate autorizaţiile la dosar.

- articolul continuă mai jos -

În continuare, Cartali Mihale îi expune procurorului Gigi Ştefan o problemă pe care o are cu autorizaţiile de construire a unui bloc şi că „se judecă cu prefectura”, menţionând că majoritatea celor care au procese deschise împotriva prefecturii pierd în instanţă, prilej cu care Gigi Ştefan îi promite că se va întâlni cu prefectul şi îl va întreba despre această problemă, dar la modul generic, în sensul „cam cum vede el”.

Stenogramele care au dus la decizia de arestare

Din conţinutul procesului verbal rezultă următoarele aspecte relevante:

Procuror Gigi Ştefan: Un ied putem să tăiem?

Domn: Pentru tine? Sau vreo…

Procuror Gigi Ştefan: Pentru mine!

Domn: Păi cum să nu găsim?

Procuror Gigi Ştefan: Am vorbit cu soacră-mea şi am zis că mai bine să facă un ied.

Domn: Păi, unde, că eu m-am gândit la ied, dar de câte ori ţi-am zis de ied, ai zis că mămica numai să nu audă!

***

Procuror Gigi Ştefan: Dar stai să te mai întreb ceva! Ca idee – de unde pot să cumpăr, că nu cred că, aşa… că vrea organele, vrea să facă drob.

Domn: Aşa?

Procuror Gigi Ştefan: Unde găsesc eu organe de miel de cumpărat?

Domn: Tot de la mine!

Procuror Gigi Ştefan: Da?

Domn: Mă, Gigi, ce dracu’, ne cunoaştem de 25 de ani!

***
Domn: Da. Şi acuma o să te rog frumos, dar trebuie să mă ajuţi, că ăsta e un milionar, prieten de-al meu care e din Năvodari, dar el e din Chiajna – cu problema cu fostul comandant de la Kogălniceanu…Ăla, cum îl chema? Care a ieşit la pensie. Am vorbit noi odată – că ce caută poliţia economică pe urbanism, când era cu nebuneala aia atunci…

Procuror Gigi Ştefan: Carp, cine?

Domn: Carp!

Procuror Gigi Ştefan: Aşa!

Domn: Ştii că vorbeam de unul?

Procuror Gigi Ştefan: Mi-aduc aminte, dar nu mai ştiu.

Domn: E, şi el acum… are dosar penal. Cheamă şi pe muncitor, dar pe ce… El nu ştie şi i-a zis lu’ ăsta, lu’ subofiţerul sau ofiţerul care l-a chemat – luni sau marţi să se ducă la el. Uite-l aici – dosarul! Asta a primit-o un muncitor din ăsta care pune gresie şi faianţă şi polistiren săptămâna trecută – ca martor. Şi ăla e numărul de dosar.

Procuror Gigi Ştefan: Stai să-mi notez…

Domn: Neapărat… adică cred că trebuie vorbit direct cu…

Procuror Gigi Ştefan: Stai că mă duc să verific!

Procuror Gigi Ştefan: Nu-mi dau seama, zice că ar fi executat lucrări fără autorizaţie de construcţie.

Domn: E, vrăjeală! A făcut acolo o terasă de trei sferturi…un sfert de biroul ăsta. El a avut o problemă…

Procuror Gigi Ştefan: AVANGARDE?

Domn: AVANGARDE, da. E milionar ăsta – are zeci de milioane de euro are. Are o mie de blocuri… apartamente la Chiajna. Băiat tânăr – cred că 48, 49 de ani. E prietenul nostru, nu – şi al meu, şi al tău şi al lui Costin.

Procuror Gigi Ştefan: Nu, mă gândeam acuma cum să o rezolvăm. Mă gândeam cum să… Da. O să văd!

Domn: Nu. Are autorizaţie – îţi spun eu – sigur are autorizaţie. Dar a venit la atunci, Carp – nu ştiu dacă îţi aduci aminte…

***
La data de 17 aprilie 2026, Mihale Cartale vine la Ştefan Gigi Valentin şi au o discuţie cu referire la un dosar, iar la finalul discuţiei Cartali Mihale îi transmite procurorului „să nu ai nicio reţinere”, însoţind afirmaţia de gestul specific numărării banilor făcut cu mâna, prin care lasă să se întrevadă, fără echivoc, intenţia de a oferi o sumă de bani cu titlu de recompensă pentru demersurile şi sprijinul acordat în vederea soluţionării favorabile a problemei sale.

* La data de 8 aprilie 2026, Postică Cristian Marian îi expune procurorului o problemă juridică având ca obiect un partaj cu fosta sa soţie şi îi vorbeşte despre faptul că ar fi fost acuzat că a indus în eroare organele judiciare, faptă pentru care s-ar fi dispus o soluţie împotriva căreia formulase o plângere, pe care i-o înmânează procurorului pentru a-i confirma dacă a fost întocmită corespunzător.

După studierea plângerii, procurorul Gigi Ştefan îl sfătuieşte să renunţe la aceasta şi îl asigură că „nu are cum să păţească ceva”. În continuare, Postică Cristian Marian îl întreabă care este procedura pentru a obţine o copie a unei expertize, iar procurorul îi spune să vină la parchet după Paşte pentru a formula o cerere în acest sens. Totodată, îl întreabă dacă poate să decline competenţa de cercetare la Mangalia, iar procurorul îi răspunde că va rezolva situaţia tot după Paşte şi că va vorbi personal pentru declinare.

La finalul discuţiei, Postică Cristian Marian îi oferă o sticlă de pălincă, întâlnirea fiind înregistrată ambiental audio-video.

Ulterior, la data de 15 aprilie 2026, Postică Cristian Marian îi aduce procurorului scrumbie şi îi promite că îi va aduce şi miere. Cu această ocazie, procurorul Gigi Ştefan îl sună pe procurorul Mihai Stanciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, căruia îi comunică faptul că i-a trimis „un fost poliţist”, făcând referire la Postică Cristian Marian, cu scopul de a-i rezolva problema privind declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.

Procurorii Gigi Ştefan şi Teodor Niţă au fost arestaţi preventiv vineri în urma unei decizii a Instanţei supreme.

Gigi Ştefan este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată (multiple acte materiale), iar Teodor Niţă este urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu.

Anchetatorii au percheziţionat joi biroul procurorului Gigi Ştefan, unde ar fi găsit suma de 100.000 de euro şi o altă sumă de 30.000 de euro în maşina acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți