Mafia fisticului, filiera spaniolă: profit de 6 milioane de euro prin etichetarea frauduloasă a unor produse

Mafia fisticului, filiera spaniolă: profit de 6 milioane de euro prin etichetarea frauduloasă a unor produse Mafia fisticului, filiera spaniolă: profit de 6 milioane de euro prin etichetarea frauduloasă a unor produse

Cererea masivă de produse agroalimentare certificate ecologic pe piața europeană  dă idei rețelelor de crimă organizată: acestea produc și livrează marfă pretins ecologică, deși a fost obținută în sistem convențional, fără respectarea regulilor agriculturii organice. Bineînțeles, polițiștii nu se uită la stele. Sunt cu ochii pe ei, cum s-a exprimat un fost ministru român de Interne.

Garda Civilă Spaniolă, sprijinită de Jandarmeria Națională Franceză și de Europol, a dezmembrat anul trecut o grupare de crimă organizată care producea, distribuia și vindea fistic pretins organic, dar obținut fără respectarea standardelor agriculturii în sistem ecologic. Mișmașul a început în 2019, când infractorii au prezentat documente false privind cultivarea plantelor în sistem ecologic.

Garda Civilă spaniolă a decoperit că, de fapt, meseriașii amestecau fistic ecologic cu fisitic care conținea pesticide (inclusiv glifosat și clorat), a căror utilizare este ilegală potrivit normelor impuse de autoritățile spaniole.

Ancheta a descoperit că pesticidele ilegale erau folosite pentru a îmbunătăți aspectul și greutatea semințelor și pentru a crește valoarea financiară a producției. Etichetat ca organic, fisticul a fost vândut cu până la 80% peste prețul cu amănuntul al fisticului neorganic. Marfa pretins organică a fost vândută și în Franța.

Potrivit unui raport al Europol, operațiunea a dus la arestarea a 14 persoane în Ciudad Real, Madrid și Malaga. Cei arestați au fost acuzați de atentat împotriva sănătății publice, spălare de bani, falsificare de documente și alte infracțiuni legate de comerț și protecția consumatorilor. Autoritățile au estimat că arestații obținuseră un profit de 6 milioane de euro. Nu-i de mirare: piața europeană a produselor agroalimentare ecologice a depășit 35 de miliarde de euro.

foto pexels.com/Engin Akyurt

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *