Jocuri Olimpice cu mâncare de acasă: unele delegații ale sportivilor primesc alimente din țările de origine/Americanilor li se expediază unt de arahide, australienii au venit cu barista lor, cei din Kenya se bucură de ugali, un aluat gros de făină de porumb

Jocurile Olimpice, Paris, sportivi, Satul Olimpic foto: Andrea Piacquadio

Delegațiile sportive ale țărilor participante la Jocurile Olimpice de la Paris însumează 15.000 de persoane, care locuiesc într-un singur loc, și anume în Satul Olimpic. 

Pe lângă oferta alimentară locală, sportivii veniți din toată lumea sunt aprovizionați și cu produse alimentare expediate din țările lor de origine. Americanii primesc, de peste ocean, unt de arahide, australienii au venit cu barista lor, iar kenyenii pot consuma ugali, un aluat gros de făină de porumb. 

Directorul Satului Olimpic parizian, din partea companiei Sodexo,  Estelle Lamotte, a declarat pentru publicația Eater, la începutul acestei veri, înainte ca Jocurile Olimpice să înceapă, că sportivii vor mânca, în timpul marii competiții, aproximativ 3 milioane de banane. Dar sportivii nu pot supraviețui numai cu banane. 

„În momentul de vârf, vor fi 15.000 de oameni care locuiesc într-un singur loc. Asta înseamnă că, pe zi, vor fi servite până la 40.000 de mese. La sfârșitul J.O., vor fi peste 1,2 milioane de mese”, a precizat Lamotte. Cum nu găsești doi sportivi care să aibă aceleași nevoi sau gusturi nutriționale, se pune întrebarea ”ce va mânca toată adunarea olimpică” ?

Jurnalista Priya Krishna a făcut, în acest sens, o documentare pentru New York Times, fiind apoi citată de corespondentul Eater, Jaya Saxena.

Franța, țara gazdă, folosește, desigur, Jocurile Olimpice ca o oportunitate de a-și prezenta faimoasa bucătărie. Potrivit lui Krishna, „o brutărie deschisă la intrarea în Satul Olimpic produce zilnic peste 2.000 de baghete, cornuri simple, cornuri cu ciocolată și focaccia și, mai mult, oferă cursuri de panificație pentru sportivii care caută momente de relaxare, între probele extenuante”. Sunt și deserturi precum tartele cu lămâie și prăjiturile  Paris – Brest. Din păcate, deși poate de înțeles, vinurile franțuzești lipsesc: alcoolul este interzis în Satul Olimpic. Dar, după cum a spus Lamotte, „vinurile noastre sunt de găsit în Paris. Și să nu uităm că vârsta medie a sportivilor olimpici este de 24 de ani. Nu trebuie să ne facem griji că s-ar aproviziona cu alcool.”

Pe lângă oferta locală, delegația fiecărei țări are voie să-și aducă și propria mâncare, mulți responsabili fiind preocupați să se asigure că sportivii au nu doar alimentele de care au nevoie, ci și confortul de acasă. Iată ce au decis șefii delegațiilor sportive din diferite țări că nu trebuie să le lipsească concurenților.

Delegația olimpică a Americii primește gustări la Paris

„Americanii au fost extrem de vocali cu privire la ceea ce vor. Au fost mai pretențioși și mai sensibili, solicitând produse fără gluten și o dietă bazată legume”, a spus Lamotte pentru Eater. Dar, potrivit lui Krishna, jurnalista care a scris pentru NYT, „americanii au trimis pentru sportivii lor, prin firmele de curierat, shake-uri proteice, covrigei, floricele de porumb, batoane energizante și, desigur, unt de arahide pentru sportivii lor”.

Delegația olimpică a Irlandei aduce micul dejun

„Aducem cereale”, spune Sharon Madigan, care se ocupă de nutriție pentru echipa irlandeză. Francezi fac un terci de ovăz nu foarte grozav. La Paris nu se știe de ovăzul pregătit peste noapte?

Kenya trimite delegației sale olimpice alimente familiare

Purity Kamande, nutriționista din Kenya, a adus ceai Kericho Gold și ugali, un aluat gros de făină de porumb. „Regula generală este să încerci să rămâi la ceea ce este familiar cât mai mult posibil și să minimizezi noul”, subliniază ea. „Pentru că știm că odată cu noul, pot surveni multe probleme și sportivii noștri pot fi afectați”

Australia se asigură că echipa sa olimpică nu rămâne fără cofeină

Pe lângă angajarea unui barista propriu, delegația Australiei are și o cămară întreagă de produse familiare precum Weet-Bix, Vegemite, Milo, precum și 2.400 de plăcinte cu carne. De asemenea, se pare că sărbătoresc Taco Tuesdays – și aduc 30 kg de salsa pentru asta.

Delegația olimpică a Japoniei are propria ei ciorbă

Compania alimentară Ajinomoto a dezvoltat pentru sportivi o supă specială, cu ajutorul bucătarului Ryuji Teshima și a cerut ca Satul Olimpic să fie aprovizionat cu mult miso, o pastă obținută prin fermentarea boabelor de soia. Sportivii japonezi au fost, de asemenea, încurajați de compania alimentară și de nutriție să mănânce bile de orez și dashi. 

Echipa olimpică a Chinei are proprii bucătari

Se pare că delegația chineză a adus mai mulți bucătari proprii pentru a pregăti mâncare pentru sportivii săi. Mesele includ pui de Sichuan și delicii Rice Krispies.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *