Greșelile bine intenționate prin care stricăm relația copiilor cu mâncarea / Tania Fântână (nutriționst): „Una dintre cele mai frecvente greșeli este folosirea dulciurilor ca recompensă”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

De 1 Iunie vorbim mult despre fericirea copiilor. Le cumpărăm dulciuri, îi scoatem în oraș, îi răsplătim, le facem cadouri dulci. Și e cumva firesc. Mâncarea a fost mereu asociată cu iubirea, grija și bucuria. În plus de asta, știm că, dacă le cumpărăm dulciuri și îi ducem să mănânce cartofi prăjiți, îi vom bucura cu siguranță.

Problema apare atunci când, fără să ne dăm seama, transformăm mâncarea în ceva mai mult decât hrană: în recompensă emoțională, metodă de control, consolare sau dovadă de iubire. Pentru foarte mulți adulți, relația complicată cu mâncarea nu începe la 30 de ani, ci în copilărie, în jurul mesei. Fără să ne dăm seama, absorbim tot în copilărie. Nu numai mâncarea, dar și atmosfera din casă. Copilul mic crește cu gândul că peste tot e la fel, că toate familiile au aceleași obiceiuri. Și aici nu vorbim numai de mâncare, ci și de celelalte componente ale stilului de viață. Obiceiurile din casă devin normalul său și sunt reperul la care se va raporta toată viața.

Felul în care mâncăm ca adulți este influențat enorm de experiențele timpurii. De multe ori, părinții nu „strică” relația copiilor cu mâncarea din neglijență, ci exact din grijă și intenții bune. Doar că unele comportamente aparent inofensive pot lăsa urme pe termen foarte lung.

Dulciurile folosite ca recompensă

Una dintre cele mai frecvente greșeli este folosirea dulciurilor ca recompensă.

• „Dacă ești cuminte primești ceva bun.”
• „Dacă iei nota mare mergem la înghețată.”
• „Dacă termini tot, primești desert.”

Pe moment pare inocent. În realitate, copilul învață ceva foarte important: mâncarea dulce nu este doar hrană, ci premiu emoțional. Devine asociată cu succesul, confortul, validarea și alinarea.

Mai târziu, exact același mecanism poate reapărea la adultul care:

• își comandă ceva dulce după o zi grea;
• simte că „merită” mâncare după stres;
• caută recompensă prin mâncat;
• nu știe să se liniștească fără gustări sau zahăr.

Creierul învață foarte devreme aceste asocieri.

Obligația de a termina tot din farfurie

O altă greșeală extrem de comună este obligația de a termina tot din farfurie. Mulți dintre noi am crescut cu:

• „Mai ia două guri.”
• „Nu te ridici până nu termini.”
• „E păcat să rămână.”
• „Hai, mănâncă așa gol, dacă nu mai intră cu pâine.”
• „Nu m-am chinuit degeaba să fac mâncare. Ia și mănâncă.”
• „Alții nu au, iar tu îți bați joc.”

Intenția părinților era adesea bună: să nu se risipească mâncarea sau să se asigure că cel mic a mâncat suficient. Dar efectul secundar este că foarte mulți copii ajung să își ignore propriile semnale interne de foame și sațietate.

În loc să învețe:

• „Mă opresc când corpul meu spune că este suficient”,

învață:

• „Trebuie să termin ce este în fața mea, indiferent cum mă simt.”
• „Trebuie să termin cât mi-am pus în farfurie.”

Iar asta se vede des la adulți:

• oameni care mănâncă până la disconfort;
• care se simt vinovați dacă lasă mâncare;
• care nu mai știu cum arată sațietatea normală sau cum e să te ridici nu foarte plin de la masă;
• sau care simt nevoia să „facă farfuria curată” chiar fără foame reală.

Etichetele care se lipesc de identitatea copilului

Mai există și etichetările aparent nevinovate:

• „E mofturos.”
• „E pofticios.”
• „E slab și nu mănâncă.”
• „Mănâncă prea mult.”

Copiii își construiesc identitatea inclusiv prin felul în care vorbim despre ei. Comentariile repetate despre corp, greutate sau apetit pot transforma mâncarea într-o sursă de rușine și anxietate încă de foarte devreme.

Copiii învață din ceea ce văd

Și poate una dintre cele mai subtile greșeli este că mulți copii cresc văzând adulți aflați permanent în conflict cu propria alimentație:

• diete continue;
• vinovăție după mâncat;
• obsesie pentru slăbit;
• comentarii negative despre propriul corp;
• diverse comentarii pe stradă despre corpul altor oameni, fie de bine, fie de rău, ceea ce este la fel de toxic.

Copiii nu învață doar din ce le spunem. Învață din ce văd zilnic și învață din reacția noastră ca părinți la acest subiect.

Dacă un copil vede constant că:

• mâncarea produce stres;
• corpul trebuie criticat;
• dulciurile sunt „interzise”, dar consumate apoi compulsiv;
• mesele sunt haotice,

atunci va absorbi și el această relație tensionată cu alimentația și va fi hipervigilent la acest aspect încă de foarte mic, ceea ce nu este normal.

Top 5 reguli care ajută un copil să aibă o relație sănătoasă cu mâncarea

1. Nu transformați mâncarea în principala recompensă emoțională

Copiii au nevoie de validare, timp, joacă și conectare, nu doar de dulciuri pentru a simți iubire sau apreciere.

2. Respectați senzația de foame și sațietate

Părintele decide ce și când se oferă, dar copilul are și el un rol în a simți cât îi trebuie. Știți acea vorbă că niciun copil sănătos nu o să moară de foame.

3. Expunere repetată, fără presiune

Un copil poate avea nevoie să vadă de multe ori un aliment până să îl accepte. Forțarea produce adesea mai multă rezistență.

4. Evitați rușinea și comentariile despre corp

Nu doar despre corpul copilului, ci și despre al nostru. Modul în care părinții vorbesc despre greutate influențează profund imaginea corporală a copiilor.

5. Fiți modele, nu perfecți

Copiii au nevoie de modele, nu de reguli perfecte. Dacă văd adulți care:

• mănâncă echilibrat;
• au mese relativ regulate;
• se bucură de mâncare fără vinovăție;
• fac mișcare normal, nu ca pedeapsă,

atunci au șanse mult mai mari să dezvolte o relație sănătoasă cu alimentația.

De 1 Iunie ne gândim adesea la ce le oferim copiilor noștri. Dar poate unul dintre cele mai importante cadouri pe termen lung este să îi ajutăm să crească fără frică, rușine sau dependență emoțională față de mâncare. Asta o să fie o lecție prețioasă la maturitate.