VIDEO FOTO | Fructele de sezon care costă o avere/ Cu cât se vând cireșele în România, Spania și Italia

Foto: G4Food

Luna mai a venit în România și în Europa cu fructe proaspete. Din păcate prețurile sunt încă de lux și va mai dura puțin până se ne bucurăm de prețuri corecte de sezon. Iată cum stă treaba prin Spania și Italia, comparativ cu prețurile cireșelor și căpșunilor de la noi.

România, prețuri piperate pentru buzunarele românilor

La noi, începutul de mai e mereu un test de rezistență pentru pofte, care intră în contradicție cu ce avem prin portofel. Pentru că încă nu au apărut cireșele românești, în magazine sunt cireșe aduse din Spania, iar prețurile au fost inițial amețitoare, apoi au scăzut la nivelul celor din Peninsula Iberică.

  • Inițial prețurile erau de speriat. Prin piețe kilogramul de cireșe s-a vândut inițial cu prețuri care atingeau și 180 de lei (adică vreo 36 de euro). Glumele au circulat pe rețelele de sociale, cireșele luând locul benzinei în meme-urile cu bogați care își permit un păhărel de combustibil sau o mână de cireșe.

  • Prețurile actuale nu sunt nici ele mici pentru buzunarele românilor, dar nici exagerate. Practic aceleași prețuri le găsim și în Spania în magazine, iar de aici se importă majoritatea cireșelor de pe tarabele românești. Puteți să le cumpărați pentru 60 de lei (cam 12 euro, prețul din Spania).

  • Spre sfârșitul lunii mai vor apărea și cele românești și vom vedea cât de mult a influențat înghețul din această primăvară producția și implicit prețurile.
- articolul continuă mai jos -

Spania, cel mai mare producător și exportator din Europa

Spania produce cea mai mare parte din cireșele pe care le vedem acum în supermarketurile din toată Europa. Sunt primii care livrează aceste fructe în magazinele din Peninsulă și restul continentului.

Eu locuiesc în regiunea Barcelonei și ieri am cumpărat cireșele cu 10 euro kg, mai micuțe, dar bio. Cele mari, de proximitate, pentru în Catalonia este zonă de livezi, cireșele se produc din mai până în iulie, costă între 10 și 13 euro.

fructele-de-sezon-care-costa-o-avere-cu-cat-se-vand-ciresele-in-romania-spania-italia

Foto: G4Food

Italia, cea mai scumpă

Spre surprinderea tuturor, în Italia prețurile sunt cele mai mari. E adevărat că în partea de nord, mai bogată.

În magazine cireșele de mai sunt la aproape 18 euro kg, așa că oamenii cumpără mai degrabă o caserolă de jumătate, în așteptarea reducerilor. Și sudul Italiei este producător de cireșe, soiurile lor delicioase, fiind așteptate la prețuri mai accesibile.

fructele-de-sezon-care-costa-o-avere-cu-cat-se-vand-ciresele-in-romania-spania-italia

Foto: G4Food

Căpșunile, deja la jumătate din prețul cireșelor

În România căpșunile au ajuns la 27 de lei pe kg, la mai bine de jumătate din prețul cireșelor. Așa că ne îndulcim cu căpșuni pentru încă vreo 2-3 săptămâni până vor mai scădea și prețurile „trufandalelor” de azi, cireșele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă