Autoritățile italiene pentru concurență au sancționat trei dintre cei mai mari producători de snacksuri din țară, după ce au descoperit că firmele și-ar fi împărțit în secret contractele cu supermarketurile și ar fi evitat să concureze între ele timp de mai mulți ani, potrivit publicației italiene Il Post, citată de MEDIAFAX.
Autoritatea italiană pentru concurență și piață a anunțat amenzi totale de 23,2 milioane de euro pentru companiile Amica Chips, Pata și Preziosi Food, într-un dosar care vizează practici de tip cartel pe piața snacksurilor sărate.
Amica Chips a primit o amendă de 8,2 milioane de euro, iar Pata și Preziosi Food au fost sancționate cu câte 7,5 milioane de euro fiecare.
Ancheta a început în septembrie 2024, după o sesizare anonimă transmisă prin platforma de whistleblowing a autorității italiene. Potrivit investigatorilor, companiile și-ar fi coordonat ofertele pentru contractele cu marile lanțuri de magazine, astfel încât să nu își facă concurență reală.
În centrul schemei s-au aflat produsele „private label”, adică snacksuri fabricate pentru supermarketuri, dar vândute sub marca proprie a magazinelor.
Primul acord identificat de autorități datează din 2016 și a implicat companiile Amica Chips și Pata. Anchetatorii susțin că Pata ar fi depus intenționat oferte mai slabe către Lidl, pentru ca rivalul său să câștige anumite contracte.
În 2019, și Preziosi Food ar fi intrat în înțelegere. Potrivit documentelor analizate de autorități, companiile și-ar fi împărțit inclusiv zonele de aprovizionare pentru depozitele Lidl din Italia: Amica Chips urma să deservească nordul și centrul țării, iar Preziosi Food sudul.
Conform Antitrustului italian, firmele foloseau mai multe metode pentru a menține echilibrul stabilit între ele. În unele cazuri, una dintre companii nu depunea ofertă la licitații sau trimitea propuneri mai puțin avantajoase pentru a permite celeilalte să obțină contractul.
Aceste practici, cunoscute drept „oferte de complezență”, sunt considerate ilegale deoarece creează doar aparența unei concurențe reale.
În alte situații, companiile refuzau comenzile invocând lipsa capacității de producție, pentru a lăsa loc firmei care trebuia să câștige contractul conform înțelegerii.
Autoritatea italiană a acuzat cele trei firme că au încălcat regulile europene privind concurența, care interzic acordurile între companii menite să distorsioneze piața.
Cazul s-a încheiat printr-o înțelegere între companii și autorități, evitându-se astfel un proces în instanță. În schimb, firmele și-au recunoscut responsabilitatea și au acceptat plata amenzilor.
Sumele finale au fost reduse după ce companiile au colaborat cu anchetatorii și au furnizat informații considerate utile pentru investigarea cazului. Astfel, amenda aplicată companiei Pata a fost redusă de la 18,8 milioane la 7,5 milioane de euro. Pentru Amica Chips, sancțiunea a scăzut de la 13,7 milioane la 8,2 milioane de euro, iar pentru Preziosi Food de la 8,3 milioane la 7,5 milioane de euro.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți