România se află într-un moment în care trebuie să își regândească modelul de dezvoltare agricolă, iar miza nu mai este doar producția de materie primă, ci capacitatea de a procesa și de a crea produse cu valoare adăugată. Mesajul a fost transmis de Florin Stegariu, fondatorul Cramei Strunga, în cadrul conferinței AGRI4FUTURE România.
Antreprenorul consideră că următorii ani vor redefini regulile agriculturii europene și că România trebuie să decidă ce produce, cine produce și care va fi rolul său în economia agroalimentară până în 2035.
Florin Stegariu a atras atenția că viitorul agriculturii românești depinde de dezvoltarea industriei de procesare.
„Consider că suntem într-un moment în care se rescriu regulile pentru 2035. Cum producem, ce producem, cine produce și care este relevanța noastră în ecosistemul viitorului”, a declarat acesta.
Potrivit lui, întrebarea esențială este cine va procesa producția agricolă a României în anii următori.
„România de mâine trebuie să aibă nu doar materie primă. Trebuie să aibă produse, trebuie să aibă valoare adăugată”, a spus Stegariu.
El a arătat că în prezent există peste 10.000 de companii în industria agroalimentară, însă o mare parte sunt firme mici și mijlocii care au nevoie de sprijin pentru a deveni mai competitive.
În opinia antreprenorului, una dintre marile vulnerabilități ale României este nivelul redus de asociere.
Acesta a subliniat că doar aproximativ 4% din producția agroalimentară este realizată prin cooperative, în timp ce în multe state vest-europene peste jumătate din producție este procesată prin cooperative și consorții.
Florin Stegariu spune că succesul unor țări precum Spania, Italia și Franța se bazează pe trei elemente esențiale: asocierea producătorilor, construirea unor branduri regionale și investițiile în procesare.
„Consumatorul caută identitate, caută poveste, caută relevanță. Produsul trebuie să aibă identitate de loc”, a explicat acesta.
Stegariu a prezentat și experiența proprie de la Strunga, unde, în urmă cu 13 ani, a transformat o fostă fermă abandonată într-o cramă și într-un proiect de dezvoltare locală.
Pe cele 90 de hectare cultivate cu viță-de-vie a fost construită o cramă cu o capacitate anuală de aproximativ 600.000 de litri de vin. Ulterior, investițiile au fost extinse către facilități turistice pentru vizitatori.
Potrivit antreprenorului, anul trecut peste 25.000 de persoane au ajuns la Strunga.
„Nu spun asta ca o laudă. Vreau să arăt că se poate. Dacă s-a putut într-un sat care acum câțiva ani nu spunea nimic, se poate în sute de sate din România. Putem crea ecosisteme locale relevante”, a afirmat fondatorul Cramei Strunga.
Florin Stegariu consideră că una dintre responsabilitățile antreprenorilor cu experiență este să îi ajute pe tinerii fermieri să treacă de la producția primară la produse finite.
El a povestit că în acest an a mentorat o echipă de tineri crescători de bovine din mai multe regiuni ale țării, care lucrează la dezvoltarea unei game de snack-uri proteice și produse procesate din carne de vită.
Proiectul este realizat împreună cu specialiști ai Universității de Științele Vieții din Iași, unde tinerii dezvoltă rețetele și planul de lansare pe piață.
„Din punctul meu de vedere, aceasta este imaginea viitorului: tineri cu o idee validată de piață, un mentor care îi sprijină, universități care oferă know-how și cooperative sau asociații care îi ajută să ajungă în piață”, a concluzionat Florin Stegariu.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți