Exporturile de carne de vită din Argentina în Uniunea Europeană, afectate grav de valul 2 al pandemiei Covid -19

Exportul de carne de vită ia avânt: cea mai mare cantitate vândută până acum în primele trei luni ale anului Exportul de carne de vită ia avânt: cea mai mare cantitate vândută până acum în primele trei luni ale anului

Închiderea unităților HoReCa în țările europene care importau carne de vită din Argentina este resimțită puternic de producătorii și comercianții din țara sud-americană. Chiar dacă prețurile au scăzut la jumătate ( de la 12/13.000 dolari USA/tonă la 6/6.500 dolari USA/tonă ), furnizorii argentinieni tot nu reușesc să își vândă marfa, potrivit euromeatnews.com

“Piața europeană este distrusă, nu livrăm nimic, acest al doilea val de Covid a afectat teribil comercializarea. Drept să spun, nu avem încasări”, a declarat Mario Ravettino, președintele Consorțiului ABC, care reunește cei mai mari exportatori de bovine.

Explicația este că odată cu reapariția Covid 19 și impunerea din nou a restricțiilor de circulație în țări precum Germania, Olanda, Spania sau Italia, sunt tot mai puțini cumpărători. Analiștii precizează că pe piața europeană ajungeau anumite sortimente de carne, obținute după anumite tehnici de măcelărie ( wide steak și RAL Hilton ) cerute de clienții HoReCa, și în consecință mai scumpe decât carnea livrată strict după criteriul cantității.

O scădere a prețurilor a fost remarcată și în China, dar lanțurile alimentare către această țară sunt încă funcționale. În timp ce în 2019 a fost plătit un preț record de 6.500/t, astăzi este în jur de 4.600/t, după ce a atins un minimum de 3.600 USD pe tonă. În septembrie, 72,9% din exporturile argentiniene de carne de vită, în volum, atât proaspete, cât și congelate, au fost expediate către China.

În primele nouă luni ale anului 2020, 320.892 t au plecat în China, dintr-un total exportat de 440.341 t. Avantajul pentru argentinieni este că piața chinezească este interesată de criteriul cantitativ și nu manifestă exigențe față de segmentele tranșate în măcelărie.

Încasările totale ale producătorilor de carne de vită din Argentina ar putea scădea anul acesta de la 3.600.000.000 de dolari la 2.900.000.000 dolari.

Exportul de carne de vită ia avânt: cea mai mare cantitate vândută până acum în primele trei luni ale anului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *