DSVSA Alba – judeţ în care târgurile de animale au fost închise din cauza pestei porcine – a aprobat organizarea, duminică, a unei expoziţii de ovine, bovine şi cabaline într-o localitate de pe Valea Sebeşului, cu respectarea anumitor condiţii

APIA Foto: Dreamstime

Conducerea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) din Alba, judeţ în care târgurile de animale au fost închise începând cu data de 3 august, a aprobat organizarea, duminică, a unei expoziţii de ovine, bovine şi cabaline într-o localitate de pe Valea Sebeşului, cu respectarea anumitor condiţii, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES, “ca urmare a unei solicitări din partea Asociaţiei Crescătorilor de ovine Săsciori, conducerea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Alba a aprobat organizarea unei expoziţii de animale (ovine, bovine şi cabaline), la data de 17 noiembrie 2024, în localitatea Sebeşel”.
Organizarea expoziţiei a fost aprobată, menţionează DSVSA Alba, după analizarea situaţiei epidemiologice şi cu obligativitatea respectării planului de măsuri privind organizarea târgurilor şi expoziţiilor de animale, adoptat prin Decizia prefectului nr. 20.103/08.07.2021, în cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor.
De asemenea, medicii veterinari din cadrul instituţiei se vor asigura că expoziţia se va desfăşura cu respectarea măsurile pentru prevenirea răspândirii bolilor la animale.
„Conform planului de măsuri nr. 20.000/07.07.2021, privind organizarea târgurilor de animale, pentru a funcţiona trebuie să se respecte anumite condiţii din care amintim: locul în care acestea se desfăşoară să fie împrejmuit, pentru a împiedica intrarea/ieşirea persoanelor şi/sau animalelor prin alt loc decât cel destinat acestui scop; să se asigure facilităţi şi soluţii dezinfectante pentru executarea dezinfecţiei mijloacelor de transport şi a încălţămintei persoanelor la intrarea şi ieşirea din expoziţia de animale vii; să dispună de facilităţi de mişcare necesare fiecărei specii; să se asigure o sursă de apă potabilă; dispozitivele de adăpare să fie în stare bună de funcţionare”.

Pentru a preveni vânzarea porcilor, având în vedere evoluţia pestei porcine africane pe teritoriul judeţului Alba, organizatorul expoziţiei are obligaţia de a informa Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Alba cu privire la organizarea acestui eveniment şi acordarea sprijinului necesar pentru respectarea restricţiilor.

Târgurile de animale din Alba au fost închise, începând cu 3 august, pe termen nelimitat, măsură luată pe fondul diagnosticării Pestei Micilor Rumegătoare care a apărut în mai multe judeţe din ţară.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *