Programul Banca de Alimente, derulat de Crucea Roșie Română în parteneriat cu Carrefour România, funcționează din 2009 și a devenit, în timp, unul dintre cele mai ample mecanisme de sprijin alimentar pentru persoanele vulnerabile. După 16 ani de implementare, impactul se măsoară nu doar în cifre, ci și într-o schimbare vizibilă a comportamentului donatorilor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
„Când faci bine întotdeauna este un efect pozitiv integra: impactul pozitiv este asupra beneficiarilor, dar și asupra celor din jur, prin puterea exemplului”, a explicat, pentru G4Food, Alina Gamauf, membru în Comitetul Executiv al Carrefour România. Aceasta subliniază că, alături de Crucea Roșie, compania a reușit să construiască „un ecosistem de fapte bune care funcționează, care încurajează, inspiră și an de an a contribuit la educația comunității”.
După 16 ani de proiecte comune, „vedem o comunitate a clienților Carrefour din ce în ce mai implicată”, afirmă sursa citată anterior.
400 de tone de alimente, peste 60.000 de familii sprijinite
Implicarea donatorilor se reflectă direct în amploarea ajutorului acordat. „Au fost donate, în total, aproximativ 400 de tone de alimente pentru peste 60.000 de familii vulnerabile”, spune Alina Gamauf. Beneficiarii sunt persoane reale, aflate în situații dificile: „persoane vârstnice, familii monoparentale, cu mai mult de 2 copii, persoane cu dizabilități sau boli cronice”.
Prin contribuțiile clienților, donațiile au fost transformate într-un mecanism permanent de sprijin: „Atât prin eforturile noastre, ale organizației Crucea Roșie, prin contribuțiile clienților am transformat fiecare donație într-o acțiune permanentă, ce stă la baza Programului Banca de Alimente”.
În paralel, Fundația Carrefour a susținut Crucea Roșie și prin proiecte naționale de amploare. „În 2012, am ajutat cu distribuția de pachete cu alimente pentru peste 47.000 de persoane din 262 de localități, din 18 județe”, iar „în 2014 am extins intervenția la nivel național, acoperind 41 de județe și București, cu sprijin pentru 44.000 de persoane din aproximativ 600 de localități din mediul rural și urban”.
Inflația nu a oprit solidaritatea
Chiar și în contextul scumpirilor alimentelor, dorința de a dona nu a dispărut. „Dorința de a face bine și de a sprijini persoanele aflate în dificultate credem că este ceva puternic uman, iar solidaritatea ne unește chiar și în momentele în care poate situația economică a fost poate provocatoare”, explică reprezentanta Carrefour.
„Clienții aleg să doneze produse esențiale, iar gesturile mici, repetate, au un impact foarte mare la nivel de comunitate”. Mecanismul este simplu și integrat în rutina zilnică: „la fiecare vizită la cumpărături, fiecare client poate să adauge un produs în plus, să îl achite și să îl amplaseze în coșurile special amenajate, pe linia caselor de marcat”.
Implicarea este posibilă și digital, prin programul de loialitate: „În secțiunea Fapte bune, clienții pot dona puncte acumulate la cumpărături, pe care noi le transformăm apoi în hrană pentru beneficiarii Crucea Roșie”.
Ce se donează cel mai des și ce lipsește din pachete
Datele arată un tipar clar în preferințele donatorilor. „Produsele care sunt cel mai des donate sunt cele de băcănie, de bază”, precum „făină, mălai și orez”. Sunt alimente accesibile, ușor de adăugat în coș și indispensabile în gospodării.
În schimb, „produsele la fel de necesare, dar mai costisitoare, sunt cele mai greu de strâns”. Un exemplu este „uleiul, care, deși este un aliment nelipsit din multe preparate, apare mai rar pe lista produselor donate”.
În perioada sărbătorilor, nevoile cresc, iar pachetele ar putea fi diversificate: „ar fi ideal ca pachetele să fie completate cu produse care pot fi folosite pentru mesele de sărbătoare, precum conservele de carne, conservele de pește, lapte, de preferat cel UHT”. Pentru cei care vor să aducă un plus de bucurie, „pot contribui chiar și cu prăjituri sau cozonaci”.
Provocările logistice și presiunea timpului
Din perspectiva Crucii Roșii Române, una dintre cele mai mari dificultăți rămâne logistica. „Cea mai mare provocare este că trebuie să fim permanent pregătiți să răspundem solicitărilor magazinelor”, a explicat, pentru G4Food, Camelia Șucu, președinte Crucea Roșie Română.
Problemele apar mai ales în preajma sărbătorilor: „donațiile vin în special foarte aproape de sărbători, când timpul este extrem de limitat, trebuie să colectăm cantități mari de alimente, să le sortăm și să le distribuim rapid către beneficiari”. Presiunea este reală, pentru că „oamenii așteaptă să aibă alimente pe masă de sărbători”.
Cerere în creștere, resurse limitate
Deși nu există un target anual, situația din teren este clară. „Putem spune însă că acoperim din ce în ce mai puțin din cererea care ajunge la filialele Crucii Roșii Române”, arată Camelia Șucu.
Profilul beneficiarilor a rămas în mare același, dar apar și categorii noi: „în ultima perioadă am început însă să includem și migranți – solicitanți de azil sau refugiați – persoane fără mijloace materiale”. În același timp, „vârstnicii singuri sunt extrem de vulnerabili, atât din cauza veniturilor foarte mici, cât și a izolării”.

Colaj foto G4Food





