Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat definitiv că retailerii Auchan, Cora Romania şi patru dintre furnizorii acestora, amendaţi de Consiliul Concurenţei pentru fixarea preţurilor de raft, au încălcat regulile de concurenţă, a anunţat joi, autoritatea de concurenţă, transmite Agerpres.
„Consiliul Concurenţei a constatat că în anumite cazuri preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailerul stabileau un preţ fix sau minim pentru revânzarea produselor către consumatorii finali, generând preţuri mai mari pentru aceştia”, se arată în comunicatul instituţiei.
Cora şi Auchan au contestat decizia de sancţionare, dar atât prima instanţă, Curtea de Apel, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins acţiunile companiilor ca fiind neîntemeiate, respectiv nefondate. În acelaşi timp, Cora a solicitat şi suspendarea plăţii amenzii până la finalizarea procesului pe fond, dar instanţa a respins cererea companiei.
În cazul furnizorilor Star Foods EM şi Strauss România, ICCJ a menţinut deciziile de sancţionare, iar în cazul Quadrant Amroq Beverages SRL, a confirmat încălcarea legii concurenţei, dar a redus amenda la 4,2 milioane lei, de la 5,9 milioane lei.
Astfel, amenzile finale sunt: pentru Auchan România a rămas suma de 36,5 milioane de lei, pentru Carrefour România – 26,9 milioane de lei, pentru Romania Hypermarche (Cora) SA – 12,4 milioane de lei, pentru Quadrant-Amroq Beverages SRL amenda s-a redus de la 5,9 milioane de lei la 4,2 milioane de lei, pentru Star Foods EM SRL sancţiunea a rămas la 3,9 milioane de lei, pentru Strauss România SRL la 1,7 milioane de lei iar pentru Nelson Prod SRL la 43.113 lei.