Companiile care produc preparate pentru hrana animalelor, băuturi și altele pot depune cereri de finanţare pentru investiţii în tehnologii noi până în 9 septembrie, anunță Ministerul Finanțelor

pexels-elevate-1267332 Sursa foto: Pexels

Companiile pot depune, începând de astăzi, cererile de finanţare pentru investiţii în tehnologii noi ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioane lei, a anunţat Ministerul Finanţelor, într-un comunicat, transmite Agerpres.

“De astăzi, 29 iulie, MF dă startul primei sesiuni de înscriere a proiectelor finanţate în baza schemei de ajutor de stat instituită prin H.G.300/2024. Până la 9 septembrie 2024, reprezentanţii mediului de afaceri pot depune cererile de acord pentru finanţare, împreună cu documentele justificative, pentru investiţii ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioane lei. Bugetul total al schemei este de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro. Pentru prima sesiune, bugetul alocat este de 750 milioane lei”, se arată în comunicatul citat.

Cererile de acord pentru finanţare se depun online, prin intermediul aplicaţiei Big Project, se ordonează descrescător pe baza unui punctaj calculat şi se analizează în limita bugetului sesiunii. Analiza cererilor de acord pentru finanţare se finalizează cu acord pentru finanţare (dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile şi criteriile de eligibilitate) sau scrisoare de respingere.

Plata ajutorului de stat se realizează după efectuarea parţială sau totală a cheltuielilor eligibile efectuate conform acordului pentru finanţare, în limita creditelor bugetare anuale aprobate. Ajutorul de stat se va acorda în baza unor cheltuieli eligibile, precum realizarea de construcţii, achiziţie de echipamente şi active necorporale, iar activele aferente investiţiei trebuie să fie noi.

Întreprinderile care pot solicita ajutor de stat în baza acestei scheme sunt cele nou-înfiinţate sau întreprinderi în activitate, atât IMM-uri, cât şi întreprinderi mari, cu personalitate juridică, înfiinţate conform Legii societăţilor nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Sunt eligibile investiţiile care se realizează în unul dintre sectoarele: fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor; fabricarea băuturilor; prelucrarea lemnului; fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie; fabricarea substanţelor şi a produselor chimice; fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice; fabricarea altor produse din minerale nemetalice; industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii; fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice; fabricarea echipamentelor electrice; fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor; fabricarea altor mijloace de transport; fabricarea de mobilă; colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a materialelor reciclabile; alte industrii.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *