Compania americană Smithfield, cel mai mare procesator de carne de porc din lume, va închide una dintre fabricile sale din Statele Unite, din cauză că peste 200 de angajați s-au îmbolnăvit cu noul coronavirus

Măcelarii spanioli, obligați de guvern să instaleze camere video în abatoare; Spania este cel mai mare producător de carne de porc din Uniunea Europeană Măcelarii spanioli, obligați de guvern să instaleze camere video în abatoare; Spania este cel mai mare producător de carne de porc din Uniunea Europeană

Inițial, Smithfield a anunțat că va opri funcționarea fabricii numai pentru două săptămâni, pentru efectuarea curățeniei, dar duminică, 12 aprilie, a comunicat că unitatea de procesare, aflată în Sioux Falls, în statul Dakota de Sud, va fi închisă pe termen nelimitat, potrivit Reuters.

Decizia a fost luată după ce guvernatorul statului Dakota de Sud, Kristi Noem, și primarul localitatea Sioux Falls, unde se află unitatea de procesare, au cerut sâmbătă companiei Smithfield să sisteze activitatea pentru cel puțin două săptămâni, după ce 238 de anagajați au fost depistați pozitiv. Numărul lor reprezintă 55% din totalul cazurilor depistate în tot statul Dakota de Sud.

Fabrica din Sioux Falls are aproximativ 3700 de muncitori și asigură 4-5% din producția de carne de porc din Statel Unite.

Închiderea acestei unități de procesare va afecta tot lanțul alimentar, atât pe fermierii care livrau porcii vii, cât și magazinele care preluau și vindeau carnea proceastă.

”Este imposibil să ne ținem magazinele deschise, dacă fabrica își încetează activitatea. Închiderea fabricii va avea, de asemenea, repercusiuni severe, poate dezastruoase pentru mulți din lanțul de aprovizionare, în primul rând pentru fermierii americani” a declarat Ken Sullivan, șeful executivului Smithfield.
Compania a comunicat că va relua operațiunile în Sioux Falls numai după ce oficialii locali, de stat și federali vor lua o decizie în acest sens. Compania își va plăti angajații pentru următoarele două săptămâni.

Măcelarii spanioli, obligați de guvern să instaleze camere video în abatoare; Spania este cel mai mare producător de carne de porc din Uniunea Europeană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *