Ce se întâmplă cu plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, care expiră, teoretic, în 30 iunie/ Tanczos Barna, ministrul Agriculturii: „Cred că este nevoie de o nouă prelungire”

Ce se întâmplă cu plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, care expiră, teoretic, în 30 iunie/ Tanczos Barna, ministrul Agriculturii: „Cred că este nevoie de o nouă prelungire”
Foto: Mediafax Foto

După cum se știe, plafonarea adaosului la alimentele de bază expiră în data de 30 iunie a.c., iar criza politică actuală ridică mari probleme și în domeniul industriei alimentare și, în final, asupra consumatorului.

În condițiile inflației galopante, care a cuprins România, jucătorii din industria alimentară au început deja să facă demersuri pe lângă oficialități, pentru ca această măsură să nu mai fie prelungită.

Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna a recunoscut, azi, într-o conferință de presă, că deja a avut întâlniri cu reprezentanți ai industriei alimentare, pe acest subiect.

„Cred că este nevoie de o nouă prelungire”, a spus ministrul interimar, pentru că puterea de cumpărare a românilor a scăzut foarte mult.

Cum guvernul interimar nu are posibilitatea legală de a adopta ordonanțe de urgență, plafonarea sau nu a adaosului la alimente va rămâne un subiect de decizie pentru viitorul guvern. Indiferent care va fi acela!

Care sunt alimentele protejate de scumpiri!

Acestea sunt alimentele prevăzute de OUG nr. 67/2023, ce beneficiază, în momentul de față, de plafonarea adaosului comercial la produsele alimentare de bază:

- articolul continuă mai jos -

* pâine albă simplă (300–500 g)
* lapte de consum 1 l (1,5% grăsime, fără UHT)
* brânză telemea de vacă vrac
* iaurt simplu de vacă (3,5% grăsime, max. 200 g)
* făină albă de grâu „000” (până la 1 kg)
* mălai (până la 1 kg)
* ouă de găină calibrul M
* ulei de floarea-soarelui (până la 2 l)
* carne proaspătă de pui
* carne proaspătă de porc
* legume proaspete vrac (ex: roșii, ceapă, castraveți, morcovi, ardei etc.)
* fructe proaspete vrac (ex: mere, pere, prune, struguri)
* cartofi proaspeți albi vrac
* zahăr alb tos (până la 1 kg)
* smântână (12% grăsime)
* unt (până la 250 g)
* magiun (până la 350 g)

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți