Cât costă un kilogram de șorici în noiembrie 2024? Prețurile încep de la 39,99 lei, dar pot ajunge și la 120 de lei lei/kg / „Prețul ridicat este cauzat de cererea foarte mare și de oferta foarte mică”

șorici, prețuri, piață, targuri, supermarket Sursa foto: wikimedia.org

Prețul șoriciului a crescut semnificativ în ultima perioadă, iar acest lucru se datorează unor factori multipli, de la cererea mare de pe piață până la costurile de producție ridicate. La Gogu Măcelaru’, una dintre cele mai cunoscute măcelării din județul Dolj, șoriciul este un produs extrem de căutat, iar prețurile pot varia semnificativ în funcție de locație.

„Ca să pârlești șoriciul cum trebuie, e un laborator intensiv. Ca noi să ne menținem un nivel de producție destul de mare încât să suplinim cererea de pe piață, trebuie să avem oameni”, a explicat Scrieciu Robin, director general al abatorului, pentru G4Food. Acesta a adăugat că în abatoarele moderne, cum este cel de la Gogu Măcelaru’, numărul de angajați este mult mai mare comparativ cu abatoarele tradiționale. „La noi nivelul este dublu… cresc salariile, crește și prețul”, a subliniat el.

Potrivit lui Robin, prețul ridicat al șoriciului se datorează cererii foarte mari și ofertei reduse. „Creșterea prețurilor este cauzată de asta. Prețul ridicat este cauzat de cererea foarte mare și de oferta foarte mică”, a declarat el pentru G4Food.

Vezi detalii

De asemenea, Robin a explicat că un porc produce doar două kilograme de șorici, iar în trecut prețul pentru șoriciul pârlit era de 50-70 de lei/kg. „Pe vremea aceasta sacrificam patru porci pe zi, acum sacrificăm 20, vă dați seama că e o diferență”, a adăugat el.

Deși șoriciul este apreciat de mulți pentru gustul său tradițional, nu este un produs pe care consumatorii îl cumpără în cantități mari. „Unii sunt ‘înflăcărați’ și cumpără trei, patru sau chiar cinci kilograme, dar majoritatea oamenilor cumpără 100-200 de grame pentru o masă, lucru care nu duce la o sumă mare de bani”, a explicat Robin.

șorici, prețuri, piață, targuri,l supermarket
Sursa foto: lagogu.ro

„Sunt puțini producători de șorici pârlit pe piață”

„Cererea foarte ridicată, oferta foarte mică – puțini producători de șorici pârlit pe piață, și mai ales care îl vând în angro, care să-l vândă proaspăt cum îl vindem noi, și pentru că e foarte multă muncă. O sacrificare pe un porc durează cam 20 de minute, fără pârlire. Desigur, mai adaugi timpul de așteptare ca să se prăjească carcasa de la 35 de grade la un 20, cât e în abator, 18 grade. Dar tu termini cu el în 30 de minute, 40, cu totul. Dacă-l pârlești dublezi timpul”, a adăugat Robin, explicând complexitatea procesului de producție.

Conform directorului general al abatorului, cererea pentru șoriciul pârlit provine în mare parte din dorința clienților de a păstra gustul tradițional al acestui preparat. „Noi suntem cei care vor în continuare gustul acesta, din punctul meu de vedere și al cererii de pe piață. Clientul ne-a dictat lucrul acesta, nu noi am vrut”, a încheiat Robin.

La Metro, șoriciul de porc se vinde cu 39,99 lei

Prețurile la șorici sunt diferite în diverse locații. La supermarketurile mari precum Metro, șoriciul este vândut cu aproximativ 39,99 lei/kg, în timp ce în aplicația Freshful prețul ajunge la 72,60 lei/kg.

șorici, prețuri, piață, targuri, supermarket
Sursa foto: freshful.ro

De asemenea, pe site-ul Auchan, șoriciul este momentan indisponibil, dar a fost vândut la prețuri variabile în trecut.

șorici, prețuri, piață, targuri, supermarket
Sursa foto: auchan.ro / Colaj G4Food

Sursa foto: wikimedia.org, auchan.ro, freshful.ro, metro.ro, lagogu.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *