Brașov: Locuitorii din comuna Ucea s-au pronunţat prin referendum împotriva construirii unei stații de biogaz din deşeuri animaliere

biogaz, deseuri animaliere, carne, ucea Sursa foto: Pixabay/JanNijman

Majoritatea covârşitoare a participanţilor la referendumul local organizat duminică în comuna Ucea pe tema punerii în funcţiune a unei staţii de biogaz pe raza localităţii s-au pronunţat împotriva acestui proiect, reiese din datele publicate, luni, de AEP Braşov, transmite Agerpres.

Conform sursei citate, din cei 1.040 de participanţi la vot, un număr de 1023, reprezentând peste 98% dintre aceştia, au pus ştampila pe „nu”.

Zece persoane au votat favorabil pentru staţia de biogaz iar 7 voturi au fost anulate.

Referendumul este valid, prezenţa la urne la scrutinul de duminică fiind de 57,4% din totalul populaţiei comunei cu drept de vot, care este de 1.996 de persoane.

Acesta a fost al treilea referendum local organizat în mai puţin de patru ani în judeţul Braşov – după cel de la Codlea, din septembrie 2021, pe tema centurii ocolitoare, şi cel de la Dumbrăviţa, din 2022, privind demiterea primarului.

Locuitorii din comuna Ucea au fost chemaţi la urne pentru a se pronunţa în privinţa dării în funcţiune în localitate a unei staţii de biogaz care ar fi urmat să folosească deşeuri de natură animală, un proiect al unei firme din judeţul Bacău, ce urma să dezvolte afacerea pe facilitatea deja existentă, aparţinând firmei de prelucrare a cărnii din localitate, care, intrată în insolvenţă, a vândut-o.

Sursa foto: Pixabay/JanNijman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *