Angajatul unei societăţi comerciale din Roman a găsit o bombă în sfecla de zahăr adusă pentru procesare şi a sunat la 112, a informat, joi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, transmite Agerpres.
La faţa locului a sosit echipa pirotehnică şi a ridicat bomba de aruncător de calibru 82 milimetri.
„Echipa pirotehnică a verificat zona unde a fost descoperită muniţia şi nu a mai descoperit alte elemente”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.
Muniţia găsită provine din Al Doilea Război Mondial şi a fost depozitată de către pirotehnişti în condiţii de siguranţă, pentru a fi distrusă ulterior.
Descoperirea bombelor pe linia tehnologică a societăţii din Roman nu este un fapt neobişnuit. În fiecare toamnă, după ce sfecla recoltată din regiunea de nord-est este adusă pentru procesare la Roman, angajaţii societăţii găsesc, cu ajutorul unor aparate speciale, muniţie rămasă neexplodată, în special din Al Doilea Război Mondial.
Sursa foto: PIXNIO
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți