Autorităţile indiene recheamă loturi de condimente de la două companii din cauza riscului de contaminare cu pesticide şi insecticide

condimente, india, rechemare, pesticide Sursa foto: PxHere

Statul Rajasthan, situat în vestul Indiei, a început rechemarea unor loturi de condimente populare de la companiile MDH şi Everest, care s-au dovedit nesigure pentru consum, a anunţat un oficial din domeniul sanitar, cea mai recentă măsură adoptată în cadrul unei acţiuni de control extinsă la nivel naţional şi internaţional asupra produselor celor două mărci, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Rajasthan a informat guvernul federal că un lot de pulbere de chimion Everest şi un lot din două amestecuri de condimente MDH s-au dovedit nesigure pentru consum în urma testelor, a relatat joi Reuters.

Aceste loturi sunt în prezent retrase de pe piaţă, a declarat Shubhra Singh, un înalt oficial din domeniul sanitar.

Este cea mai strictă măsură luată de o autoritate indiană după ce, în aprilie, Hong Kong a suspendat comercializarea a trei amestecuri de condimente produse de MDH şi una a companiei Everest, afirmând că acestea conţin niveluri ridicate de oxid de etilenă, un pesticid cancerigen, ceea ce a declanşat o analiză din partea autorităţilor de reglementare la nivel internaţional.

MDH şi Everest, ale căror condimente se numără printre cele mai populare în India şi sunt vândute de asemenea în Europa, Asia şi America de Nord, au declarat că produsele lor sunt sigure pentru consum.

„Rajasthan a început să recheme… doar loturile puse sub semnul întrebării”, a declarat Singh pentru Reuters, adăugând că autorităţile districtuale se asigură că instrucţiunile privind rechemarea sunt implementate.

MDH şi Everest nu au răspuns imediat la o solicitare de a comenta pe marginea acestui subiect.

După pasul făcut de Hong Kong, Singapore a dispus, de asemenea, retragerea amestecului produs de Everest. Noua Zeelandă, Statele Unite şi Australia au declarat că analizează aceste probleme. Marea Britanie a aplicat controale suplimentare asupra tuturor condimentelor importate din India, cel mai mare exportator, producător şi consumator de condimente din lume.

Săptămâna trecută, autorităţile din Rajasthan au anunţat că au confiscat 12.000 de kilograme de diverse condimente ca urmare a unei presupuse contaminări, indicând că unele dintre acestea conţineau un „nivel foarte ridicat” de pesticide şi insecticide.

Piaţa internă de condimente din India a fost evaluată la 10,44 miliarde de dolari în 2022, potrivit Zion Market Research.

Agenţia federală pentru siguranţa alimentară din India a testat la rândul său condimentele după această controversă, însă până în prezent nu a făcut publice rezultatele, notează Reuters.

Citește și Industria condimentelor din India, cel mai mare furnizor pe plan internațional, zguduită de un imens scandal: produse contaminate cu o substanță cancerigenă

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Sursa foto: PxHere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *