Producători, distribuitori şi comercianţi de apă minerală sau de izvor, verificați de Protecția Consumatorului / Au fost date amenzi de 1,9 milioane de lei / Principalele probleme depistate

Forumul Regional al Apei "Dunăre-Europa de Est" Sursa foto: Pexels

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, în perioada 1-11 iulie, la nivelul întregii ţări, o serie de acţiuni de verificare privind respectarea prevederilor legale referitoare la modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a apelor minerale naturale şi a apelor de izvor, în urma cărora a aplicat amenzi de 1,9 milioane lei, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Conform unui comunicat al ANPC, în cadrul acţiunilor, au fost controlaţi 687 operatori economici (192 distribuitori, 6 producători, 478 magazine şi 11 staţii de distribuţie a carburanţilor) şi a fost verificată o cantitate de circa 1,8 milioane litri apă minerală naturală şi apă de izvor, aproximativ 100.000 litri din aceasta nerespectând prevederile legale în vigoare în domeniu.

Ca urmare a deficienţelor constatate, au fost dispuse 180 avertismente, 395 amenzi contravenţionale, însumând circa 1,9 milioane lei, oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a peste 65.000 litri de apă minerală naturală şi apă de izvor îmbuteliată, în valoare de circa 180.000 lei, depozitată în condiţii improprii sub acţiunea directă a razelor solare sau care prezenta caracteristici organoleptice neconforme şi oprirea temporară de la comercializare a aproximativ 19.000 litri apă minerală naturală şi apă de izvor, până la remedierea neconformităţilor constatate.

Principalele abateri întâlnite au fost: depozitarea improprie, nerespectând condiţiile de temperatură recomandate de producător, direct sub acţiunea razelor solare, în perioade caniculare; comercializarea apelor minerale şi de izvor cu caracteristici organoleptice neconforme; lipsa unui buletin de analiză a produselor care să ateste conformitatea acestora, în prezenţa unor suspiciuni privind încadrarea lor în parametri de calitate; comercializarea apei de izvor cu buletine de analiză care nu conţineau valorile anumitor elemente sau, în cazul altora, acestea erau mai mari decât nivelul normal; comercializarea unor ape minerale naturale cu data durabilităţii minimale depăşită; comercializarea unor ape minerale şi de izvor cu ambalaj deformat, deteriorat, neetanş sau fără etichete de produs; comercializarea apei în ambalaje reutilizabile (sifon) foarte murdare, mătuite; comercializarea de apă minerală naturală şi/sau apă de izvor cu deficienţe de informare, neoferindu-se consumatorilor informaţiile obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit, inclusiv lipsa traducerii sau traducere eronată în limba română.

De asemenea, alte neconformităţi au vizat lipsa afişării preţului de vânzare sau neafişarea preţului pe unitatea de măsură, lipsa menţionării separate a valorii SGR (sistemul de garanţie-returnare), nerespectarea regimului promoţiilor (lipsa menţionării preţului vechi barat, a perioada în care se desfăşoară oferta sau sintagma “în limita stocului disponibil”etc.) şi nerespectarea, pe eticheta de la raft, a denumirii exacte de pe eticheta de produs.

“Este inacceptabil ca, în anul 2025, un produs de consum atât de important precum apa să fie comercializat în condiţii care pot pune în pericol sănătatea populaţiei. Operatorii economici au obligaţia legală şi morală să respecte normele privind calitatea, depozitarea şi informarea corectă a consumatorilor. ANPC va acţiona ferm ori de câte ori sunt constatate abateri, pentru că prevenirea riscurilor şi protejarea consumatorilor nu sunt opţionale, ci obligatorii”, a declarat Sebastian Hotca, preşedinte interimar ANPC, citat în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *