Deșeurile saline vor fi utilizate ca agent antiderapant, un proiect de recuperare și valorificare a sării care rămâne în urma producției, pus pe picioare și lansat în urmă cu câteva zile de consorțiul care produce în Italia prosciutto San Daniele DOP, anunță agenția Ansa.
Instalația, inaugurată la Trasaghis (Udine), face parte dintr-un proiect demarat în 2021 printr-o serie de studii preliminare, a primit aprobarea finală în 2024, „implicând sute de ore de proiectare tehnică și peste 12 luni de lucrări”.
Structura este concepută pentru a trata și regenera două tipuri de deșeuri: sarea solidă epuizată și saramura, care sunt transformate în produse reutilizabile în domeniul tratamentului antiderapant pentru drumuri, în tăbăcirea pielii și în industrie, conform unui model de economie circulară care „reduce semnificativ costurile de eliminare, impactul asupra mediului și emisiile de CO₂.”
Noua instalație este situată la câțiva kilometri de districtul San Daniele și asigură 100% din necesarul de tratare al celor 31 de producători afiliați consorțiului. O recuperare totală, cu alte cuvinte, care implică toți producătorii consorțiului.
Instalația este alcătuită din două linii operaționale: una pentru sarea solidă, activă aproximativ 200 de zile pe an, și una pentru saramură, operativă 350 de zile pe an, 24 de ore din 24. Sarea epuizată este supusă unor procese de cernere, spălare igienizantă, uscare și ambalare, în timp ce saramura este tratată printr-o secvență de procese fizico-chimice și biologice care permit separarea în apă curată și elemente solide recuperabile.
Sarea regenerată, la finalul tratamentului, nu poate fi destinată utilizării alimentare. Potrivit datelor oferite de reprezentanții consorțiului, este vorba de regenerarea a circa 3600-3700 tone de sare epuizată, la nivelul unui an.
„Cu această instalație finalizăm un parcurs strategic care pornește de la responsabilitate și ajunge la inovație. Am reușit să transformăm un rebut într-o resursă, demonstrând că un sector profund legat de tradiție poate evolua și fi în prima linie a schimbării. Acest proiect nu reprezintă doar o investiție tehnologică, ci mai ales un angajament concret pentru un model de producție mai sustenabil, eficient și respectuos față de teritoriu”, a comentat președintele Consorzio Prosciutto San Daniele, Nicola Martelli.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți